Aterizare într-un sat cu un mort la primărie

Din elicopter, România aduce cu o ța­ră întemeiată la poli. E alb totul, în­ti­ns pes­te sate, orașe, drumuri, căi fe­rate. În tot albul ăsta, poți zări uneo­ri că­pri­oa­re a­tente la „animalul” cu e­lice care z­boa­ră pe deasupra cîmpiei în­ghețate. Serele de pe lîngă gospo­dării s-au spart sub greu­ta­te­a zăpezii și șanțuri în cîmp rup imagi­nea în­ghe­ța­tă, aducînd cu rifturi imen­se.

Aici, sus, în elicopter, e comando­rul Octavian Păun, care a cărat toată zi­ua alimente pe calea aerului. Acolo, jo­s, la Biliești, Vrancea, așteaptă în­fo­fo­liți zeci de săteni să ajungă armata.

Un șir indian în Vrancea

Cînd elicopterul aterizează, pri­ma­­­rul vine cu un zîmbet pe toată fața de parcă a fost naufragiat pe o insulă pus­ti­e. „Hai! Faceți șir indian aicea!”, stri­gă între ei sătenii și încep să care ca fur­nicile, iute, cutiile cu șuncă, parizer, cașcaval. „Ce-are aici în cutiile as­tea? A­­veți și medicamente?”, se dă brusc in­­teresată o săteancă. „Să vezi mîine ce­-o hii la primărie… Omor de om, măi, o­mu­le bun!”, anticipează femeia cir­cul pe mîncare ce urmează să se producă la pri­mărie.

A fost greu cu zăpada. Uneori chi­­ar sinistru. „Sînt oameni care stau cu mor­tul în casă de o săptămînă. O ve­cină de­-a mea”, zice femeia. „Nu poa­te s-o s­coată că e înfundat drumul la cimitir. Chi­ar vorbeam cu soțul că da­că moare cineva dintre noi n-are cum să ne scoa­tă din casă”, spune de alături și Tă­sica Miteu, care s-a strîns și ea la ceas de seară la ajutoare. Pe moartă, o știe toa­tă lumea. Îi ziceau Chiriloaia. Așa o știa și Ovidiu Butuc, primarul lo­­ca­li­tă­ții. Zice că și el se cam să­tu­ra­se de a­tî­ta zăpadă și mai avea puțin să o ia pe ur­mele femeii. Dacă mai ningea un fi­ri­cel, simțea că acolo, pe loc, o să moa­ră. „Mă săturasem dînd la zăpadă din cur­te, că aici o nins în serie. Vă zic, mă săturasem!”. Zăpada a fost mare. Ce­va ce nu s-a mai văzut. Pînă și în lo­curile un­de ar fi trebuit să se aș­tear­nă li­niștit stratul a fost de 70-80 de centi­metri. „Au fost cazuri în care o­a­me­nii nu s-au văzut cu vecinii două-trei zi­le, deși stau la patru metri distanță”, zi­ce Butuc. Dar de-ar fi doar zăpada! „Mai e o ches­tie cu un pic de umor negru”, a­­dau­gă primarul. Eve­ni­men­te­le ma­ca­­bre nu s-au oprit doar cu tre­cerea la ce­le veșnice a Chiriloaiei aici, la Bi­li­­ești.

„Am un mort în primărie”

Chiar înainte să aterizeze elicop­te­rul armatei, îl sună pe Butuc, paz­ni­cul de la primărie. Un bărbat bine a­me­țit de la cîrciuma din sat (perfect apro­­­vi­zi­o­nată chiar și pe cod portocaliu de vis­col) umbla aiurea prin sat, cădea prin­ șanțuri.

Frig era, zăpadă era, paznicul a fo­st îngrijorat. L-a întrebat pe primar ce să facă cu omul. „S-a îmbătat crunt, așa că i-am zis paznicului: „Culcă-l în cen­trală!”. Și vreau să vă zic, domni­lor, că am un mort în primărie. Dom­ni­lor, am un mort în primărie! A intrat în co­mă, a vomat sînge, nu știu ce-a avut, dar e mort. De două ore am un mort în primărie!”, tot repetă, înfrigu­rat de eveniment, primarul.

„Și de asta am întîrziat puțin, pentru că nu mai știu pe unde s-o apuc!”, se scuză Butuc.

Ce era să facă? S-a gospodărit o­m­ul cum a putut. A trimis pe unul după un si­criu, au venit fetele din primărie cu cos­tum, cu ghete, cu „ce trebuie”, a mai tri­mis cîțiva băieți cu ceva bani, să-l sca­lde, să-i facă „cele necesare”. „Îl pu­nem în sicriu, îl ducem la casa de pră­znuire, pînă cînd, noi, primăria, îl în­mormîntăm”, scurtează povestea pri­marul. Apoi observă că alimentele au fost deja împărțite. Se dă deoparte, cît să plece elicopterul. Elicea imensă răs­colește zăpada, militarii urcă, aparatul începe să urce, nu însă înainte de a auzi un creștinesc și înfrigurat „Dum­nezeu să vă dea sănătate!” urlat de primar.

Andrei UDIȘTEANU