Meseria ochilor închiși

Încă nu a trecut un an de zile de la aplicarea din 9 aprilie a Legii Edu­cației Naționale că au și în­ce­put să se vadă compromisurile care au fost fă­cute la începutul lui 2011. Pentru a-și asigura majoritatea de voturi, PDL-ul nu a evitat să acorde fără nici o ezi­tare toate amendamentele aduse de UDMR, legii. Și astăzi au ajuns să fie trași de mînecă, în public.

În aprilie a fost un joc frumos. De fiecare dată cînd presa aducea pro­blema cerințelor ungurilor din zona Transilvaniei de ratificare a legii, de la minister mai vedeam cîte un amen­dament: pensionarea „dinozaurilor” din sistem la 65 de ani, eradicarea „nepotismului” care parazitează în­vă­țămîntul superior sau „depolitiza­rea” unui sistem aflat în ghearele rec­torilor care nu vor să se desprindă de putere. Subiecte bune de prima pagină, nu?

Astăzi însă stăm și ne numărăm bomboanele, dar fără ne dăm seama că am strîns pînă acum doar nasturi. Puține sînt cadrele didactice care s-au pensionat la data împlinirii vîrs­tei legale, majoritatea rămînînd în con­tinuare în universități, fie plătiți cu ora, fie ilegal. Cît despre nepotism, amendamentul a fost îmblînzit și, iar dacă rudele nu sînt subordonate di­rect una alteia, pot să facă parte nu doar din aceeași universitate ci și din aceeași secție sau departament.

Colegii noștri cu rădăcini dincolo de Cîmpia de Vest au pus însă pi­ciorul în prag. Acum ne întrebăm la ce ne folosește autonomia universitară, cînd de la minister se cere im­pu­nerea unei linii de predare în lim­ba maghiară la universitățile care sînt în sînul comunităților de unguri din Transilvania. Însă cei de la Uni­versitatea de Medicină și Far­ma­cie din „Târgu Mureș” nu s-au lă­sat îndoiți. Studenții au ieșit în stra­dă, profesorii au protestat în șe­din­țe­le structurilor de conducere și pînă și nou-numitul ministru al Educa­ției, Cătălin Baba, a făcut un drum pînă acolo ca să vorbească personal cu șe­fii universității.

Constrîngerile celor de la UDMR au ajuns însă la amenințări deschise, declarînd, fiecare pe unde apucă, că partidul va ieși de la guvernare dacă nu se va institui acea linie de în­vă­ță­mînt.

Iată-ne deci, la aproape un an de la schimbarea radicală a sistemului nostru „putred” de învățămînt. Ne în­trebăm dacă acele compromisuri pe care le-am făcut n-au fost cumva prea mari. Dar n-avem ce face. Așa cum copiii plătesc pentru păcatele pă­rinților, așa și noua echipa de la mi­nister va trebui să găsească o cale de a ne mulțumi vecinii. Pentru că dacă ei nu vor putea, vor fi găsiți alții care să o facă. Prin alte compromisuri.

Cătălin HOPULELE