Frate, frate, dar ura-i pe bani

Conflictul româno-maghiar e unul dintre blestemele de veacuri care ne-apasă pe cele mai sensibile corzi ale istoriei trecute și recente. Consumat printr-un tăvălug pes­triț de abuzuri – care la rîndul lor creează re­lații în lanț necontrolate de aberații po­li­tice, sociale și instituționale – acesta a­dîn­ceș­te cu fiecare prilej, constant și sistematic, prăpastia dintre două naționalități între care nu va exista niciodată reconci­lie­re.

Sîn­tem cei mai de moarte dușmani ai ma­ghia­rilor, iar reciproca este valabilă și ea. „Ei” – ca alteritate ilegitimă – ne spîn­zură pă­pu­și­le unor lideri în piața publică, pe teritoriul nostru, sub privirile noastre distrase, ca în­tr-un ritual voodoo în care ne în­gă­du­im să ne lepădăm de noi înșine. Noi – ca al­te­ri­ta­te legitimă – luăm fiecare istorie de partea noastră și mereu găsim noi justificări a­le dușmăniei. Cu toate astea, se pare că fa­cem bune alianțe politice. Atunci găsim că pu­terea se poate împărți, frățește, la doi. PDL-ul și UDMR-ul se pare că au gă­sit o formulă reciproc avantajoasă în care fie­care parte sprijină satisfacerea intereselor parti­cu­­lare ale celeilalte. Reiese că alor noștri con­­du­că­to­ri­ nu le pasă de ce se a­du­ce pe ma­sa jertfei.

Cea mai de preț ofrandă pusă la mezat pe altarul ipocrit al tatonărilor româno-ma­ghia­re este învățămîntul. A fost întîi vorba de cel preuniversitar, acum a trebuit să vină (a­proape de așteptat!) și rîndul celui uni­ver­si­­tar. Acest fapt nu este nicidecum în­tîm­plă­tor. Maghiarii operează la însuși nivelul fun­­dației pe care se construiesc oameni și ca­ractere. Pătrunși în miezul educației cu nor­mele și limba lor, au controlul asigurat: îi vor forma pe ai lor, așa cum vor ei, la noi în țară. Se știe că, în regiunea Ardealului, ma­ghia­rii refuză cu obstinație să vorbească în lim­ba română, deși o cunosc ca pe limba ma­ternă. Iar limba, în particular, și limbajul, în general, sînt unii dintre cei mai pu­ter­­nici agenți ai conturării indentităților so­ci­a­le. O­da­tă ce nu mai sîntem înțeleși în limba noas­tră, la noi în țară, ceva nu este în ordine în sistemul românesc de funcționare și re­pre­zen­tare socială. Și acel ceva nu poate fi de data aceasta pus în plan secund.

Deschiderea unei linii maghiare la U­ni­ver­sitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș nu este doar o amenințare la a­dresa autonomiei universitare, este una la a­dresa autonomiei naționale, la fundamen­tele pe care se construiesc principiile statului român. Pe măsură ce maghiarii își vor cu­ceri autonomia lor ca pe o cetate, noi ne vom lăsa asediați. Și asta nu doar fără a ne îm­potrivi, ci fără a ne păsa. Nu văd la ce le-ar folosi studenților români și nici măcar celor unguri această „linie”. Să taie în carne vie în ungurește? Nu, nu e vorba despre o ches­ti­une de interculturalitate sau de mul­ti­na­țio­nalitate în accepția terminologiei Uniu­nii Europene aici. Nicicum nu le va încuraja studenților maghiari integrarea în sistemele românești, ci și mai mult îi va izola în ba­lo­nul lor de săpun, din care vor putea să a­run­ce cu anatema asupra unui popor în mij­locul căruia s-au născut, dar pe care sînt în­curajați să-l renege ca pe-un părinte vitreg. Ră­mîne doar întrebarea adresată stăpînilor noștri: de ce ne-ați vîndut copiii, de ce?

Laura PĂULEȚ