Ce nu au prezis mayașii

Nu mai știu unde am citit că în ur­mă cu 3000 de ani, calendarului ma­yaș nu i s-a mai adăugat un sezon, iar asta l-a adus la stadiul de oracol care vede ziua, ora, secunda cînd Terra își va săpa groapa în cimitirul universului.

De la această des­co­pe­rire, numeroase persoane nu numai că au plătit această ghicitoare fără glob de cristal, dar chiar au început să teoretizeze ce sapă va fi folosită, cît de adîncă va fi gaura sau dacă nu cum­va altcineva o va excava.

De aceea am decis să încep o petiție împotriva teoriilor sfîrșitului lumii. În Copou am găsit foarte mulți tineri din a căror reacție puteai intui părerea lor despre fenomenul care a pus ghicitoarele de cărți în șomaj. „Dacă ar veni, măcar știu că termin fa­cultatea”, mi-a spus Andreea cu un su­rîs pînă la urechi. „Vrăjeală ma­re”, așa vede Alexandru teoriile, cu o scli­pire de sarcasm în ochi și pe un ton serios. Deși majoritatea celor în­trebați pe Copou se arată împotriva acestor idei, am găsit două glasuri ca­re cred altceva. „Sînt de acord par­țial”, îmi spune Georgiana, deși du­pă privirea ei se observă faptul că o deranjează scopul petiției mele. Sim­plul „cred” al Alinei părea să în­su­me­ze tot ce vrea să zică, dar după ce m-am îndepărtat de ea, un torent de rî­sete mi-a întors privirea înspre gru­pul ei de prieteni.

Semnături pro Apocalipsă

Tinerii însă nu sînt singurii care au propriile puncte de vedere legate de teoriile sfîrșitului lumii. Doam­na Virginia, care deține un anticariat, stă cam două secunde pînă găsește cel mai potrivit răspuns: „eu cum am toa­te aceste cărți, am citit o parte din aceste conspirații și uite ce-ți zic. Nu sînt veridice”. După ce i-am mul­țu­mit pentru mesajul lăsat, am dat pes­te domnul Mihai, un bătrînel care își trăgea sufletul pe o bancă din Piața Unirii. El mi-a dat un răspuns simplu și ușor de înțeles pentru toți. „Este o tîmpenie”.

Pînă în fața mall-ului Moldova am reușit să adun 26 de semnături, 23 împotrivă și trei pentru. Însă, în stația de autobuz, Ana se uită lung la hîrtiile din mîna mea. Iritată, dar și amu­zată de întrebarea mea, îmi ofe­ră, înainte de a pleca, cea mai ciuda­tă replică al zilei. „Opiumul ma­se­lor, asta e”.

Paul ANDRICI