Terapie pentru surîsuri mecanice

1001 de chipuri Niciun comentariu la Terapie pentru surîsuri mecanice 1

Pe Andreea o rescunosc în iu­re­șul studenților ieșiți de la cursuri, cu toa­te că nu am întîlnit-o măcar o dată. Caut un suflet iubitor de copii, așa că mă opresc asupra chipului ei.

Amfiteatrul în care poposim e gol și vocea ei răsună clar, dar domol. Cu-n zîm­bet șăgalnic și-un soi de trac vi­brîn­du-i în glas, Andreea îmi povestește des­pre George, copilul căruia îi este a nu știu cîta mamă. Un copil care tră­ieș­te mai mult în lumea lui și mai puțin prin­tre realitățile noastre. Însă nici unul dintre gîndurile astea nu o cutremură și nu-l vede pe băiețelul de nouă ani altfel decît pe orice alt ștrengar de vîrsta lui. „E un copilaș normal, doar că se ex­pri­mă greu și, uneori, are un comportament agresiv, ca în orice caz de au­tism mediu”, mă lămurește ea, vrînd parcă să-mi spună din toată inima că Geor­ge e un suflet ca multe altele, poate chiar mai frumos și mai ușor de iubit.

Cutele sufletului tulbure

Andreea e acum „baza” în progra­mul de terapie și are grijă de el din sep­tembrie, anul trecut. Împreună cu o co­legă încearcă să-l aducă pe George mai aproape de realitate, iar asta, în ora­rul ei de student, ocupă primul loc. „Sînt zile în care vrea ceva, dar nu poate să spună. «Dă-mi, dă-mi», așa rămîne blo­cat”, iar ea trebuie să știe ce joc l-ar liniști, cît timp îl poate lăsa să-și re­vi­nă și mai ales, de cîtă dragoste și aten­ție are nevoie. A studiat pedagogia în­vățămîntului primar și preșcolar, a fost educator timp de un an și-acum, în pri­mul an de master, este, încă, una din min­­țile tinere care speră să schimbe ce­va. Mă­car o viață de copil.

George a rămas însă același, cu toa­te că s-a atașat de toate persoanele di­naintea ei. Dar, îmi explică An­dre­ea res­pi­rînd un entuziasm drăgălaș oda­tă cu vorbele, „contează foarte mult să te pli­ezi sufletește cu el”. Îmi dau sea­ma din felul în care vorbește despre Geor­ge că s-a pus în locul lui mai des decît și-a amin­tit să se gîndească la si­ne și la greutățile ei. Și asta pentru că el îi simte fiecare tonalitate sufletească, iar „dacă avem probleme, le lăsăm la ușă. Tre­bu­ie să intrăm cu zîmbetul pe bu­ze”. Însă An­dreea s-a întrebat me­reu cum reu­șeș­te el să petreacă fie­ca­re moment al vieții sub control, cu o vo­ce în spate ca­re să-i spună că un anu­me pas e greșit, că timpul de joacă s-a terminat.

Andreea nu e nici pe departe un om trist. A împrumutat fericirea in­con­ști­entă din zîmbetul lui George și astăzi nu mai știe dacă vreodată i-a fost greu. Își amin­tește că a și plîns, neștiind cum să-l îm­pace și recunoaște că și astăzi mai în­cear­că să-l înțeleagă.

Cu un viitor pe care nu și-l imagi­nează fără copii în jur, Andreea se în­treabă, uneori, pînă cînd va avea ne­vo­ie George de o a doua pereche de mîini, de ochii altcuiva alături. Și cu toa­te că știe că va trebui să meargă mai departe, să lupte pentru o meserie, să crească ea însăși, „pe el n-aș vrea să-l las de izbeliște”.

Anca TOMA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top