Cauza incendiului: o lampă

1001 de măști Niciun comentariu la Cauza incendiului: o lampă 1

Aș fi mers mai încet spre The Rock, ca să-mi imaginez ce fel de lam­pă să construiesc, dar ploaia m-a gră­bit în bar. Pe hol mă întîmpină Tibi, băiatul blond cu codiță prinsă artistic și care se ocupă de workshop, „pentru asta am venit”, îi zic și îmi arată masa de lucru. Pe ea și pe jos sînt tot felul de obiecte din fier, șipci și texti­le.

Din toată încăperea semi­în­tu­necată, o plasă de sîrmă îmi face cu ochiul și mă împiedică. La mesele din bar cîțiva deja încep să contureze o idee de lampă, iar lîngă mine, Mă­dă­lina fa­­ce tîmplărie cu un băț.

Iau plasa și încerc s-o fac cilindru, dar macheta nu iese așa cum îmi do­resc. După cîteva încercări o las de­oparte și mă orientez să găsesc ce­va mai interesant și care să nu înțepe sau să mă taie. Ghiveci de flori, hîrtie cre­ponată, țevi de instalații, nici o i­dee. Dacă tot am început s-o îndoi puțin, lucrez în continuare pe plasă și cînd reușesc să mă apropii de forma do­rită un alt concurent îmi zice că așa-s și lămpile de la bar. Eh, eu am mun­cit la plasă și n-o las; dacă a vrut să o ia el? Îi propun să lucrăm împreună și calculez premiul în beri, el șapte, eu șapte, însă nu acceptă. Cînd se conturează un fel de lampă mă o­prește din procesul artistic un apel e­nervant și uit ce voiam să mai îm­bu­nătățesc la ea. E timpul să merg la bar.

Creativitate, nu matematică

Pentru că nu îmi iese cilindrul per­fect, încerc să fac un romb. Acum to­tul e mai limpede, și mă îndrept spre masă să iau hîrtie creponată și folie de aluminiu. Cel căruia i-am pro­­pus să fim parteneri de proiect se ui­tă mirat la ceea ce vreau să fac și mă întreabă dacă o să cîștig. „Fac ce­va futuristic”, îi spun, și apuc o scîn­dură ca să pliez laturile rombului. Re­­ușesc în schimb să fac un „Z” lă­băr­țat, așa cum îl scriu cei mici cînd în­vață alfabetul.

De-acum urmează să decorez pre­­supusa lampă și pe-o parte îi aplic o hîrtie roșie, pe-o parte fîșia de alu­mi­niu; mai găsesc o bandă de plastic cu alb-roșu și cîrpesc trei bucăți din ea. Cît caut ceva să o mai îm­po­do­besc arunc un ochi și la ceilalți parti­ci­panți, unul dintre ei șlefuiește lemnul tăiat armonios, o fată leagă un pa­har de sticlă de invenția ei, iar alți doi participanți se întreabă cîte laturi are cubul. Am găsit o sfoară și cred că o să termin lampa printre primii, în­să cînd pun becul observ că deco­ra­­țiunile ar lua foc ușor pentru că sînt prea apropiate. Îi înmînez totuși lam­pa lui Tibi, „se putea și mai bine”, zice el. Sper numai să nu o pună în pri­ză.

Georgel COSTIȚĂ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top