Să fii bătrîn la vîrsta a treia

Nu am suportat niciodată ciu­pi­turile de obrăjori sau de nas ale oa­menilor mari, însoțite de între­ba­­rea: „Tu ce vrei să te faci cînd vei fi mare?” Așa că am inventat pe rîn­d: microbiolog, avocat sau vîn­ză­toare.

Nimeni nu m-a întrebat vre­o­dată: „Tu cum vrei să fii cînd vei îmbătrîni?” Sigur o să vreau să dan­sez, voi merge la cursuri de gă­­tit, voi călători în toată lumea, voi fa­ce cursuri de croitorie și multe al­­tele. Voi face film documentar, iar diminețile le voi rezerva fra­ppe-u­rilor între prieteni. La doua zile voi a­lerga prin parc, cît să îmi mențin e­­­nergia. Și sigur o să fiu cea mai sim­patică bunică.

Pensia, la care visam de după pri­mul an de muncă, n-ar trebui să însemne cea mai lungă perioadă de stat degeaba. În afara oamenilor de la țară care ies pe cîmp și la 90 de ani cu sapa în mînă, pensionarilor de la oraș li se închide universul în jurul fotoliului. Cică populația es­te în îmbătrînire, și mai mult, ne în­drep­tăm spre o societate de femei bătrîne și bolnave. Și la cît de fe­ri­ci­ți sînt bătrînii noștri, cred că plîn­sul va deveni sport național.

Nu au bani, nu sînt fericiți, ni­ci respectați, nu mai pupă loc o­fe­rit în tramvai și nu se mai satură din a dojeni: „tineretul din ziua de azi…” Și tineretul din ziua de azi e populația de vîrsta a treia din vi­i­tor.

Elena Pagu a început să a­ler­ge la 60 de ani, după ce a ieșit la pensie. Deprimarea a scos-o pe stadi­on unde a mai găsit vreo 20 de en­tu­zi­aști în vîrstă care fugeau și ei de su­părări, necazuri, nepoți care i-au ui­tat sau sărăcie. Mulți dintre ei au de­venit campioni în țară sau în a­fa­ră la cros. Nu înghit medicamen­te, nu-i doare nimic, decît ne­pă­sa­re­a altora. „Îmi vine a cînta”, spu­ne cu hotărîre Elena Pagu, a­cum ajunsă la 86 de ani.

E hotărîtă să-i scoată și pe alții din casă. Un om care-și umple zi­ua și n-o mai uiți. De asta, mi-am pro­pus ca la vîrsta a treia să nu fiu bă­trî­nă.

Andreea ARCHIP