Ce mai aflăm din cărți

În afară de planete scriitoricești in­tens populate, dincolo de me­ta­fo­re și trăiri interioare, cărțile ascund a­de­seori chestii cît se poate de concre­te. Am răsfoit prin anticariate, am în­trebat bibliotecari și anticari și am a­flat ce mai uită românii prin cărți.

o O fișă muzicală, într-o ediție a romanului „Zenobia” de Gellu Na­um. Pe pătrățelul de hîrtie scrie: „Ti­­t­lu dat de mine: Jazz 5. J’aime fla­nêr sur les grands boulevards”. E o pie­să de-a lui Yves Montand.< o Un articol intitulat „65 de ani de la Unirea tuturor românilor”, în­tr-o carte despre viața lui Alexandru Io­an Cuza. Pe verso e o filă de calendar, pen­tru luna decembrie a anului 1983.

o Un plic roz simplu, într-un „Dic­ționar de americanisme” de F. Ionescu.

o Între paginile unei „Istorii a muzeelor din România” e o compu­ne­re trasă la xerox pentru uzul e­le­vi­lor brăileni plecați în excursie la București.

George nu e chiar anticar, pă­zeș­te doar cărțile altcuiva, fix lîngă gu­ra de metrou de la Universitate. To­tuși, nu e străin de descoperiri. Își a­mintește cu deosebită plăcere de o banc­notă de 100 de dolari. „Eram în­tr-o criză accentuată, prin ’90-’91. Am dat darul la nuntă la frate-miu. Ni­ci cartofi nu mai aveam, și co­pi­lul avea nevoie de medicamente. Și am lu­at niște reviste auto – mie-mi plac ma­șinile –, îi zic lui fiu-meu să ne uităm prin ele, pe balcon. Deschid și văd hîrtia plutind, așa… Mă în­trea­bă nevastă-mea: «Ce-i acolo?». Zic: «Nimic, o hîrtie». A fost cea mai mare sumă pe care am găsit-o în viața mea”.

Lui Gheorghe Căpruciu, an­ti­car și colecționar de cactuși din zo­na Obor, i se întîmplă mereu să gă­seas­că buletine. „Chiar ieri am găsit unul. Cînd am dat de primul buletin, am vrut să-l dau celor de la Poliția Co­mu­nitară, că treceau pe aici. Le-am zis: «Uitați, mai e valabil un an». Au spus că ei nu se ocupă cu așa ceva. I-am întrebat: «Bun, dar cu ce vă o­cu­pa­ți?». Cei de la Poliția Comunitară sînt niș­te păcălici”. A mai dat de o floare de colț presată, de rețete medicale, fe­li­citări și timbre. Ce-i drept, i-a pi­cat și o hîrtie de 100 de euro. „Dacă am trăi într-o țară normală, ar trebui să-i dăm la Poliție”.

De-a lungul carierei sale de bibli­otecar școlar, Angelica Marcu a ex­tras din manualele returnate nu­me­roase extemporale cu note proas­te. „Cînd le dau cărțile, le zic copii­lor: «Vedeți, că vă pun cîte-o întrebare din carte cînd o aduceți înapoi». Unul avea «Moara cu noroc» și l-am în­tre­bat cîte frunze avea copacul de ca­re Lică Sămădăul s-a dat cu capul. E­levul s-a uitat la mine de parcă e­ram nebună. Dar, dacă ar fi citit, ar fi știut că era uscat copacul”. De cele mai multe ori elevii nu termină de citit cărțile, ăsta-i adevărul.

Vlad ODOBESCU