100 de ani pe șine

Niciodată nu am nimerit într-un tramvai beat de atîta veselie. Cînd l-am văzut la colțul Colegiului Na­țio­nal, AEG – 1900 se clătina, iar eu credeam că de bătrînețe. Însă, de în­da­tă ce a oprit la Rîpa Galbenă, am în­țeles că, dimpotrivă, era amețit de tinerețe, iar cheful îl atinsese și pe con­trolorul de serviciu. Deși se ve­dea că bătrînul era puțin amărît de zar­va studenților, cînd a văzut că s-au strîns și alți călători pentru a urca Co­poul cu tramvaiul de epocă, a să­rit de pe scară, ne-a deschis portița elegant și ne-a invitat sus, „la o plim­bare gratuită”. „Vagonul” a fost scos din halele RATP-ului de către Liga Studenților Electroniști și împreu­nă cu el și hainele din secolul al XIX-lea din dulapurile colecționarilor au fost vînturate din Baza 3 pînă la Tri­umf.

Un semafor nebun

Domnii și domnițele de la U­ni­ver­sitatea Tehnică „Gheorghe A­sa­chi” salutau într-un fel amuzant fie­care trecător de pe stradă cît să reușească să primească cîteva zîm­bete chiar și de la cei mai în­gîn­du­rați oameni. La Rîpa Galbenă a­proa­pe că i-au furat de sub nas mi­rea­sa unui însurățel, însă noroc că nenea Gigi, vatmanul, a tras sfoara și a învîrtit cîrma, iar „zgîlțîitorul” a pornit spre Universitate. Dar pînă a­colo, la semaforul de lîngă Aca­de­mia Română, cînd s-a dat roșu, tram­vaiul s-a burzuluit. Cu un scrîș­nit scurt și o zdruncinătură puterni­că, vagonul s-a oprit pe mijlocul tre­ce­rii de pietoni, aruncîndu-ne cîțiva cen­timetri mai în față. Nici nu am zis că nu am sărit de pe șine și că vreo prințesă nu s-a oprit pe capota Loganului care mergea paralel cu noi. „Asta-i nebunia lui Juvel” ex­cl­a­mă Sabrina, o călătoare sim­pa­­tică ce a primit „cadou de du­mi­ni­că” o că­lătorie cu AEG – 1900 pînă a­proa­pe de parcul garnisit cu iepurași și ouă de Paște.

Din stația Triumf s-au urcat mai multe familii cu copii, care s-au a­șe­zat pe scaune, în interiorul vagonului, amăgind piticii să se ferească de cu­rentul de pe părțile laterale ale tram­vaiului promițîndu-le cîte un ba­lon care atîrna de tavan. „Alina, nu vrei să vorbești cu zîna?” își în­treabă o doamnă fetița crețulie, care se învîrtea printre ceilalți călători. De cum vede prințesa, mititica se în­dreaptă către brațele studentei și se agață de pieptul ei. La început pa­re sfioasă, dar după ce zîna se pre­zintă și-i spune că ea are grijă ca să vi­seze frumos noaptea, fetița își face curaj și întreabă: „Dar mîine mai ești în Iași? Cred că și Mirela, prie­te­na mea de la grădi, ar vrea să vadă o zînă adevărată”.

Iulia CIUHU