Vină și reeducare

Amenințarea părinților, care spu­ne­au „Te duc la școala de corecție!” a­tunci cînd nu erau toate în regulă cu o­­drasla, e cît se poate de acceptabilă. E frumos la reeducare pentru cei scăpați din mîna școlii și a tutorilor legali pentru că părinții, aveam să aflu, mai toți sînt la „reeducarea mare”, prin puș­că­riile din țară.

Au dușmani, au și prieteni, au și „si­fonari”, și „smardoi” care îi apară de o­ri­ce muscă zboară prin Centrul de Re­­educare pentru Minori Găești. Și au sub 18 ani. Pe lîngă toate astea, vor să fie respectați. Dau mită din pachetul de acasă ălora de știu să bată bine, să-i fe­reas­că de viața grea din dormitoarele cu cîte trei – patru paturi suspendate. Ai spune că cei 65 de copii delincvenți, și băieți și fete, sînt într-o tabără de re­la­xa­re, fără telefoane mobile, cu stinge­rea la oră fixă și uneori tabere la munte. Dar se comportă dur și se „dau în fapt”, mai puțin atunci cînd se roagă aproape plîn­gînd de directorul Adrian Vul­pes­cu să-i treacă pe lista activităților din afara centrului. Unii deja sînt plecați la plantat pomi, iar alții urmau să plece, după masa de prînz, să lucreze într-un a­telier de dezmembrare a rebuturilor de la fabrica de frigidere. E bătaie mare pe lo­curile astea și se termină ca la gră­di­ni­ță, cu regula celui mai cuminte.

Cei „cuminți” merg și la cursuri de formare profesională – de frizer sau tîm­plar, ba chiar unul dintre ei a ales ca­lea Domnului – a fost numit dascăl la biserica centrului. Și-au păstrat însă și a­ici instinctul de supraviețuire: fac tro­curi și cîștigă bani dacă muncesc cu ju­mătate de normă. În ziua de salariu e bu­curie mare: cheltuie tot pe dulciuri și ți­gări.

Nevinovații

Unii se resemnează și acceptă ușor pos­tura de vinovat. Alții, chiar și după un an de „reeducare”, pozează în victi­mă. Este o tehnică, spune și preotul cen­trului, Marian Oană, pe care copiii îl s­trigă, telenovelistic, padre. Și pe el l-au înmuiat la început poveștile lor tragi­ce. Pînă la urmă, a acceptat că niciunul nu vi­ne aici nevinovat. De padre Oană s-a agățat și Ramona. 17 ani și șase luni. Cî­nd face 18, ar fi vremea să plece a­ca­să. „Nu întotdeauna. În urma unor ra­poarte și evaluări, instanța poate de­ci­de dacă prelungește perioada de șe­de­re în centru pînă la 20 de ani. Dar pot ple­ca și mai devreme de majorat, dacă au un comportament exemplar”, explică Vul­pescu.

Ramona ar urma să plece în oc­tom­brie, dacă iese bine la rapoarte. E de doi ani în centrul de la Găești. A fost a­dusă după ce, împreună cu o amică, au spart case. Nu le interesau decît banii și plasmele. Operau în tandem, mai ales în locuințele bătrînilor despre care știau că au copii la muncă în străinătate și că­ro­ra le sunt trimise bunuri de valoare. Tim­pul trece ușor pentru ea. Aici, în cur­tea asta mare a centrului, l-a în­tîl­nit pe Ștefan. Abia și-au terminat în­tîl­ni­rea de la prânz. S-au pupat cu foc în cur­tea școlii, apoi fiecare a plecat la tre­burile lui. El n-a abordat-o direct. Ramona împrumută limbajul de­ți­nu­ți­lor adevărați și spune că băiatul, de a­ce­eași vârstă cu ea, i-a trimis o „ec­si­vă”: „M-a întrebat dacă vreau să stau cu el și eu am zis că da”.

Dragostea la centrul de reeducare pu­ne aceleași condiții ca afară. Ex­pli­că Eduard, un puști de 16 ani, dus la „re­a­­bilitare” după ce a furat o Dacie, a condus-o vreo 16 kilometri și apoi a abando­nat-o. Aici și-a făcut și prieteni, și duș­mani. Prietenii sînt ăia cu care îm­par­te pachetul de la tata, dușmani sînt ă­ia care nu înțeleg că nu poate da la to­a­tă lumea. Fetele îi sînt neinteresante: „știi, eu am vorba aceea: decît să duc gri­ja, mai bine duc dorul. Fetele sînt ca afară – pe interes. Dacă ai suc, țigări, ciocolată, toate sînt în jurul tău. Cînd n-ai, nici nu se uită la tine.

Ionela SĂVESCU