Bucureștiul, mai tare ca Parisul

Îl iubesc ca-n prima zi. L-am vă­zut într-o zi de vară, cu porțile des­chi­se la Muzeul Satului, cu soare blînd. M-a cucerit cu clătite cu mie­re și nucă. Apoi, a lăsat păsările să-mi cînte, cînd mă legăna pe valuri de va­poraș. Herăstrău.

M-a dat gata cu invitația în Cen­trul Vechi. Am rupt ringul de dans pe cea mai nebună muzică. Nici nu conteaza că în jurul tău parcă e organi­zat un chiul în masa de la vreun li­ceu, distracția nu are vîrstă. În club, iubirea înseamnă agățat. Și cînd ne-am plictisit, am lăsat totul în urma pentru o bîrfă pînă la cinci dimineața, cu fetele. Nu s-a supărat că l-am lăsat baltă. Știe că mă întorc mereu la el. Lipscani.

Ne-am supărat rău în mijlocul de transport în comun. Ca orice iubire ne­măsurată, nu ai cum să nu ajungi la sufocare. M-a supărat cu mizeria din jur și cu înjurăturile pe care le-am auzit la orice colț. Cu oamenii care parcă au uitat să mai stea locului. Și cu șoferi nebuni, și oameni care uită de ei și cu prea mult…

Bucureștiul nu are curățenia Pa­risului. Cine știe, poate cînd o veni Prigoană! Nici traficul nu-l aju­tă, de asta ne certăm de multe ori. Dar dacă rămîne Oprescu, poate au­to­stră­zile suspendate o să formeze o pînză de păianjen peste oraș. Mă cert cu el atunci cînd îmi cere bani și ca să res­pir, banii sînt mereu o problemă în cuplu. Nu mă face mai bogată, nici nu mă lasă la periferie în zilele frumoase.

Are și terase, muzee, panseluțe și autobuz supraetajat. Are și oameni care îți rămîn în minte toată viața și te impresionează cît pentru totdeauna. Dacă ajungi la Romană într-o zi cu soare, ai spune că toți designerii lu­mii s-au luat la întrecere pe un cat-walk imaginar. Nimeni nu se poate juca mai mult cu culorile și cu mirosurile ca Bucureștiul.

Și peste toate îl iubesc și din mi­lă. E o victimă a celor care îl dispre­țu­iesc. Îl bat cu gunoaie așa cum cei care gre­șeau erau loviți cu pietre în piețele publice. E lăsat în soarele verii, să se topească.

Am fost geloasă săptămînă trecu­tă. Mii de pretendenți, veniți din Spa­nia cică să vadă Europa League, i-au făcut curte. El spunea că nu o să flirteze, dar toți au plecat acasă în­dră­gostiți. Poate nu e ca Parisul, nici ca Viena, Bucur nu se compară cu Re­mus și Romulus, dar totuși, nu se poate să nu-i vezi frumusețea. De fapt, asta e cea mai mare problemă a lui, nu e un oraș iubit. Și mai bine, ră­mîne tot pentru mine. Nu cred în relații pe hîrtie, dar aș lua Bu­cu­reș­tiul de bărbat. Doar așa, de dragul nunții.

Andreea ARCHIP