Cocon pentru însoțirile necesare
Pastila de după 22 mai 2012 Niciun comentariu la Cocon pentru însoțirile necesare 3Cea mai frumoasă meserie din lume este o devoratoare de inimi flămînde. Cei care o practică din vocație sînt carnivori care adulmecă ochi în care visurile strălucesc nerăbdătoare ca niște licurici. Și care își țes pînze în care să le-ademenească pe cele mai firave ființe din cîte există.
Nu, profesorii nu-i strîng pe elevi în săli de clasă să-i siluiască șapte ore pe zi din vreo plăcere sadică și nici pentru că altceva mai bun în viață nu au de făcut. Nu îi prind în strînsoarea regulilor ca să le frîngă aripile, care le stau răsucite pe dinăuntru ca niște tulei. Ci ca să-i crească într-un cocon țesut din norme bine croite, la căldura unui scenariu formativ, vegheați fiind într-o aventură tacită a descoperirii și formării de sine. Ei nu trebuie să înțeleagă lucrurile astea. Lor trebuie să le fie puțin frig și puțin foame, cît să învețe să tremure de entuziasm și să se-acopere singuri de cîte un strat de cunoaștere.
Dar, prea mult frig strică, la fel ca și prea multă cocoloșeală. Ce magicieni trebuie să se ascundă printre acești oameni care făuresc din niște ființe vii și fragile, pui de oameni? Dacă nu e și alchimist iscusit, și subtil psiholog, și doctor de probleme de conștiință, și mecanic de caractere, și arhitect de personalități un profesor e degeaba. Dacă nu se dizolvă pe sine, cu ce are mai bun și mai frumos în seva care să-i umple pe cei nerăbdători să-și dea drumul în viață de sens, atunci ar trebui să-și caute de lucru altundeva. Fiindcă el nu trebuie să fie un meseriaș cu program fix de lucru pe zi sau un funcționar care să însemneze catalogul cu note ca și cum ar semna condica.
Cea mai frumoasă meserie din lume trebuie practicată de cei cu inima flămîndă. De cei cărora nu le crește sufletul decît atunci cînd suflă deasupra celor mai fragile ființe ceva din praful de stele al universului pe care uneori par că-l țin în palmă. Și care nu se satură niciodată, chiar dacă au dat tot.
Laura PĂULEȚ
Adaugă un comentariu