Bănci cu rampă

Un studiu publicat anul trecut în Suedia arăta că la ei oamenii sînt reticenți față de mai noul curent practicat în presă, și anume „citizen journalism” (n.r.: concretizat prin participarea activă a cetățenilor la strîngerea de informații și redac­ta­rea textelor), unul dintre motive fiind acela că publicul suedez are un considerabil respect institu­țio­nal față de mass-media, fiind mulțumit de calitatea produselor pe care le primește.

Autorul studiului subli­nia că ar fi interesant de analizat cum se văd diferențele în țări unde nu există acest respect, unde presa nu inspiră încredere. La noi, de exemplu. Și cum la orice problemă cel mai sănătos e să ne uităm la sursă, să ne gîndim puțin la ce scot facul­tățile de jurnalism, absolvenții ca­re ar trebui să schimbe odată cu angajarea lor fața breslei.

Mai mult decît toate, facultatea de jurnalism a devenit foarte la mo­dă la noi în ultima vreme. Parcă de la generație la generație dau din ce în ce mai multe „prințese” care se aș­teaptă să termine și cu diploma să meargă direct la angajare, să-i ia locul Andreei Esca sau, de ce nu, Simonei Pătruleasa. Țin minte că în anul I vreo trei sau patru profesori ne-au întrebat la prima oră de curs sau seminar de ce-am venit la facul­tatea asta. Deși reticent la idee ini­țial, mi-am dat seama ulterior de uti­litatea întrebării.

Bineînțeles că am tras cu ochiul. „Să ajung pe sticlă”, „să epatez”, „să ies la rampă” și alte clișee. Să nu mai spun de băieți, care vin din liceu cu impresia că-s niște pui de Nis­to­res­cu și rîd cu superioritate și aroganță cînd aud de practică sau alte chestii din astea plictisitoare și fără rost.

Și-apoi se miră lumea de ce ajung mari gazetari și formatori de opi­nie în presa centrală, absolvenți de jurnalism pe de-asupra, oameni care nu știu cînd să pună o virgulă sau să se abțină sau n-au habar care-i „pe care”.

Cu riscul de a suna patetic, ăs­ta-i genul de facultate, ulterior mese­rie, care se face și cu puțin suflet. Nu doar de dragul unei diplome și al unui afurisit de „nume”. Nu doar pen­tru că e „cool” și, dacă știi pe unde să te învîrți și pe cine să pupi, destul sau foarte bănos. Și, în fine, nu doar pentru bani. Trebuie să îți pla­că măcar puțin limba română, să nu fii apatic și superior cînd cineva îți spune povestea și să mai citești și-o carte din cînd în cînd, nu doar comunicate de presă și e-mail-uri. Dar mai ales trebuie să nu te uiți în oglindă mai des decît în dicționar.

Ioan STOLERU