Așa cum ar veni
Pastila de după 30 mai 2012 Niciun comentariu la Așa cum ar veni 1Cum ar veni, la o adică să ai ce mînca și să mori de foame. Să-ți stea colțucul de pîine pe lîngă nas, așa sec și fără miros cum o fi și tu să-l calci cu piciorul, auzindu-l cum se zdrobește sub talpă și urlînd în continuare de poftă.
Cam ca o damă care umblă-n niște rufării peticite cu toate că îi e plin garderobul de mătăsuri care se învăluie în fel și chip și poartă parfum de trandafir. Dar ea își acoperă trupul cu boarfe care-ți întorc nasul c-o apăsare tare de mosc și se desfășoară pe dînsa ca un sac, de dragul acoperirii trupului golaș și-atît. La o adică, pentru că sacii nu mai trebuie călcați, iar mătăsurile se amestecă-ntre ele, se-nvălmășesc și fac cute greu de netezit.
Sau, iată, ca un artist care are și vopsele, și perii lungi și moi, și uleiuri parfumate care alunecă pe pînze tandru. Și pînzele-s din belșug, numai că șade pe ele praful, pentru că monsieur își caută darul spiritual pe undeva, se simte vexat de existența însăși și ideile-i curg, dar vopseaua nu. Cum ar veni, la o adică, pentru că nu așa, cătinel și așezat, ci deodată și fulgerător se-ntîmplă binele. Dintr-un belșug sufletesc trîntit, din senin, de zei în creștet.
Parc-așa și nu altminteri îi șade și țării noastre cu colțucul de pîine sub bot, îmbrăcată în rufării și cu acuarelele în cabinetul de artist. Deloc boem, să nu vă-nchipuiți că de undeva arătăm ca niște hippie al naibii de fericiți, care trăiesc din puțin, de dragul existenței colorate. Nu stăm cu drumurile sparte că ni-s dragi, ori cu foamea-n gît și punga plină ca să strîngem cureaua. Centura ne-o strîng mereu alții, drumurile se sparg și se netezesc ca mătasea necălcată a cucoanei, dar la noi, cum ar veni, n-ajunge niciodată miezul de pîine. Nici nu știm, mulți dintre noi, că el există sau din ce-i făcut. Din banii Europei, ai lumii, din vopsele colorate, poate. Cum ar veni, la o adică, binele este. Dar la noi nu mai vine.
Adaugă un comentariu