O oră la terasă
Opinia de la centru 7 iunie 2012 Niciun comentariu la O oră la terasă 0Nu există loc mai frumos pe lumea asta decît acolo unde zvîcnește România, unde culorile se amestecă în verde cucurbitaceu, roșu tomată și galben păstaie. Unde cîntecele au aceleași refrenuri: un leu cinci legături sau țigări, țigări, țigări!
Așa cum doamnele dau o raită prin mall pentru îmbogățirea garderobei, ochind cu nesaț cele mai drăguțe ținute, eu merg în piață cu același entuziasm pentru a alege cele mai bune fructe și legume. E chemarea pămîntului poate, nu stau să-mi explic prea bine. Dar nu există loc în care să-mi placă mai mult să merg decît printre tarabele în care se amestecă roșiile grecești cu cele de Focșani și Dăbuleniul e traducerea pentru Turcia.
Îmi place să privesc oamenii care își umplu sacoșele de un leu cu cartofi amestecați cu pământ, ca să pară mai românești, roșiile moțate, caisele cu contur verde, semn că au fost culese prea devreme. Și după ce au ales cea mai ochioasă bucată de telemea și cele mai fragede cepe, nu se poate să nu te oprești la umbreluțele roșii, sub care dorm niște scaune de plastic. Din cînd în cînd, la o rafală de vânt, fumul de la grătare învăluie terasa într-un efect ca de scenă, pe care pufăie din cînd în cînd o umbră de abur. Aburinde sînt și sticlele de bere, de două ori jumătate mai ieftine decît în Centrul Vechi.
Un domn cu mustață și-a găsit cea mai la soare masă, stă gînditor și parcă toți norii negri i s-au așezat pe umeri. În colțul celălalt, o familie tînără se confruntă cu un carton întreg cu mici. Doamna înfige scobitoarea, ridică micul și chiar înainte să guste, închide ochii ca în vreo reclamă la ciocolată. Sînt serioși și par stînjeniți de prezența doamnei care adună resturile ca în fața unui somelier. Terasa de la Obor este pentru ei o mare ieșire în oraș. Rujată, cu ochelari lunguieți de soare și unghiile roșii, o altă doamnă își centrează sticla de Skol pe masa pe care mai că o ridică vîntul și soarbe cu înghițituri mici. Nu se grăbește nicăieri.
Și pentru mine timpul se oprește în loc la terasa din Obor. Nu există metaforă mai bună a timpului mereu învingător ca rapiditatea cu care se schimbă clienții de la mese.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu