Profesori după port

Mereu asorta pantofii cu geanta. Avea colecții întregi. Și rochii ca de pe reviste. Se machia frumos. Era slabă și avea toate semnalmentele unei doamne. Băieții erau înnebuniți, se comportau ca scăpați din cușcă, rîdeau la glume triste și se înroșeau cînd erau chemați la tablă. Pro­fe­soa­ra de engleză era modelul tuturor fetelor din clasa a IX-a A.

Apoi, mai era și profesoara de română, cu hainele ei crem, de stofă bună și căciulile de blană. Cea de franceză avea o șuviță mov, ca o fundă, pe părul grizonant. Profe­soa­ra de matematică se machia cu un fond de ten cu un număr mai închis decît nuanța ei, iar vara purta rochii înflorate, de prințesă.

La orele de chimie din clasa a XII-a apreciam și sfaturile de lectură, dar și taioarele frumos cabrate, în culori tari, ale celei de la catedră.

Cînd eram în generală, parada modei de la cancelarie era alta. Profesoara de matematică, și directoare în același timp, purta costume foarte colorate și frumoase. Apreci­am mult că dădea importanță felului în care apărea în fața clasei, deși în fața unor mucoși ce le lua destul timp să priceapă cum stă treaba cu unghiurile ascutițe.

De la profesoara de istorie am învățat multe. A fost cea care a cre­zut în mine, m-a învățat să învăț, m-a impins prin istorie înainte. Nu am înțeles niciodată de ce se îmbracă atît de sobru. Cînd veneau la școală sezonier, profesoare mai tinere de religie, chimie sau alte obiecte la fel de sezoniere, nu puteam să nu apreciez noutatea de cat-walk. Veneau cu un suflu nou, cu haine încă luate din banii părinților sau din bursa de la facultate. Erau șic.

În scoala primară am avut parte de cea mai bună lecție de stil. Toate cele patru învățătoare ale mele (în fiecare an cîte una) erau tinere, co­chete, cu haine la modă. Pentru o fe­ti­ță, care purta înca un cojocel cum­părat cu ani buni în urmă de mama cu trei numere mai mare, era un spec­tacol.

Pentru că erau atît de tinere și aranjate, le spuneam familiar – doam­na Lorena, doamna Violeta. Erau mo­dele. Așa că să nu-mi spună ni­meni că nu e importantă înfățișa­rea. Co­pi­lul își amintește și după do­uă decenii ce purta profa care i-a pus patru la fizică în acea zi de toamnă. E cu atît mai trist cu cît aceste personalități modelatoare nu ies in evidență cu nimic, cu un cîrlionț de creion dermatograf sau o bluză mai nebună.

Și mulți profesori lasă înfăți­șa­rea pe locul doi, își cumpără haine de la second hand sau deloc. Dar să le dai 2.000 de lei pe an în plus pentru „o uniforma” profesorală e mai mult decît umilitor. Redai respectul, că magazinul îl nimeresc singuri.

Andreea ARCHIP