Regatul sportului rege

Fie mînați, fie manipulați, ul­ti­ma dată cînd au ieșit românii în stradă n-au făcut-o de bucurie. Au ieșit să în­jure, să țipe, să plîngă și să-și smul­gă părul. Poate că mare parte dintre ei au făcut-o pentru cei 50 de lei dați la col­țul pieții, sau poate pentru cele 50 de camere care îi înconjurau pen­tru prim-planuri, dar printre aceștia s-au aflat și oameni cărora nu le pă­sa cine le a­ude supărarea, însă voiau să și-o stri­ge.

La comun, au fost de­sem­nați frus­trați, plictisiți, pensio­nari, săraci, ma­nipulați sau anarhiști. „Pe scurt”, co­menta un așa-zis-fin-analist-politic, „se comportă cu toții ca niște suporteri”.

Dincolo de ultrașii care aruncau cu macadane pe străzi, suporterii ro­mâni ar fi trebuit să se simtă ofensați de injuriile pe care le-au primit în ianuarie de la oamenii cu memorie scurtă. Oameni care nu își amintesc ima­ginile de la meciurile națio­na­lei, cînd bărbați, bătrîni, femei cu co­pii în brațe și adolescenți înfofoliți cu fularul României la gît strigau din to­ți plămînii pe stadionul pe care na­țio­nala se califica la fiecare doi ani la un campionat mondial sau european. Pe Lia Manoliu, sau în Ghen­cea, un­de mergeau să fie vrăjiți de Hagi.

Însă de cîțiva ani, magia jocu­ri­lor naționale s-a înecat în mocirla din campionatul intern și suporterii, ade­vărații suporteri, oamenii de rînd, ca­re mergeau în fiecare săptămînă pe sta­dioane, s-au închis în casă. Vi­neri, în­să, băieții noștri au aprins încă o da­tă speranța în sufletele noastre a­mor­țite și ne-au promis că îi vom ve­dea prin­tre cei mai buni din lume, va­ra vi­itoare, în Brazilia, la Rio. Au în­vins Turcia cu un joc frumos, ca cel care aducea lumea în trecut pe stadion, însă pe teren alergau o mînă de bă­ieți tineri care nu pot să nu ne fa­că să ne gîndim la viitor.

La un viitor în care vom ieși din nou din casă, cu bune și cu rele, vom merge în cea mai apropiată piață și de acolo vom flutura tricolorul, cum am făcut-o în ’94, în ’96 sau cînd am eli­minat Anglia din grupe în ultimul mi­nut, în 2000. Ar fi frumos și pentru noi și pentru țară ca data viitoare cînd vom ieși în stradă să fie fotbalul cel care ne îndeamnă să o facem.

Cătălin HOPULELE