O flecăreală
Pastila de după 30 octombrie 2012 Niciun comentariu la O flecăreală 2Am avut dintotdeauna o prietenie dubioasă cu sfetnicii. Ori mi-a fost mie greu cu ei ori lor cu mine. Nu mentorii, nu pe aceia care se îngrijesc de curățarea sufletelor de panică și neîncredere, nu pe cei care te-mping în prăpastie pentru că știu că ți-e strîns bine cordonul parașutei. Ăia știu de ce, ei nici măcar nu-ți spun ce să faci sau cum. Îți spun doar să te încumeți să apuci dracul de coadă și să-ți calci pe temeri. Cu sfetnicii de serviciu e mai greu.
Ăștia-s peste tot. Site-urile cu fundal trandafiriu și sfaturi explicite culese de prin paturile altora, reclama de pe stîlp pe care curge tușul plouat dintr-un „aveți nevoie de…”, recomandările de orice culoare și-n orice format prin care ți se amintește că în loc de plete mătăsoase ai niște zulufi greu de descîlcit și cînd zîmbești nu-i ca și cum ai mai aprinde un bec. Și de vină nu sînt numai ei, povățuitorii. Noi ne căutăm soluțiile pe forumuri, noi împușcăm cîte doi iepuri deodată găsindu-ne diagnostice după urechile unora și altora. Răzgîiala asta din jurul ideii că ne descurcăm singuri e atît, o răzgîială. Frecușul de grijă e și-n sîngele nostru pentru că sîntem și noi, cînd ne vine rîndul, sfetnici.
Nu știu unde ne e scris, în ce bucățică de cod, dar e-acolo. Poate de asta am ajuns toți să mîncăm aceeași pîine. Uscată pîine, sfatul ăsta. Dar, așa cum colțucul ăla tare care-ți zgîrie cerul gurii e bun cînd n-ai nici o șansă să mănînci degrabă ceva cald, povața fără legitimitate a băgătorului în seamă potolește tracul de dinaintea schimbării.
Ne-am săturat de ei. Iar lor li s-a bîhlit înțelepciunea într-o zeamă lungă de vorbe goale. Paler spunea că „trăim cu frenezie o flecăreală continuă”. Poate pentru că flecărim toți laolaltă, ca să ne ținem de urît.
Adaugă un comentariu