Sărut pe celălalt obraz al Regelui

Șah-mat Niciun comentariu la Sărut pe celălalt obraz al Regelui 0

Imaginea cu Regele Mihai stînd la masă de ziua lui cu Dan Voicu­lescu, Ion Iliescu și Emil Cons­tan­tinescu te bîntuie, odată ce ai vă­zu­t-o, ca o scenă-cadru dintr-un film de-al lui Cristian Mungiu. Regele, gîr­bo­vit, întors cu spatele, într-un prim plan, blurat. Cei trei în planul în­de­păr­tat, în sharf, cu privirile îndreptate unul către altul stau rînjind, în colțurile unui triunghi simbolic.

Să fie Majestatea Sa, la cei 91 de ani ai săi orb? Ipocrit? Impostor? Tră­dă­tor? Sau o victimă a hienelor po­li­tice care adulmecă să fure măcar o piatră de pe coroana demnității Re­ge­lui? Dacă ai în minte și fo­to­gra­fia „de curte” de la Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, unde Regele Mihai stă imediat la dreapta aces­teia, te izbește o puternică disonan­ță. Ceva nu se leagă.

Anul trecut, ultimul Rege al Ro­mâniei își serba ziua, departe de a­tenția actorilor politici și a mass-mediei, în compania Reginei Spa­niei, Regelui și Reginei Suediei. În acest an, Majestatea Sa are o pia­țe­tă ilegală, l-a decorat pe Corne­l Nistorescu, a primit Emblema de Onoare a Armatei României, în com­pania liderilor USL aliniați în primul rînd. Anul trecut, în timpul unui electrizant discurs în Par­la­ment preciza că „politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează demo­cra­ția și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al institu­ți­ilor”. Trecînd prin aproape un se­col de istorie, Domnia Sa a simțit cel mai bine tăria îmbrățișării acestor tăișuri: a fost forțat să abdice de Guvernul Petru Groza, trimis în exil și neprimit în țară după căderea comunismului de către Ion Iliescu. Emil Constantinescu i-a acordat de-abia în 1997 cetățenia română, ca apoi să fie acuzat de trădare de către Traian Băsescu și acum glori­ficat de liderii actuali ai USL.

Sărutul acesta pe obraz e pe de­parte de a fi unul dorit, însă nu îl atinge cît să îl murdărească. Regele Mihai a întors și celălalt obraz, spre bucuria celor care au prilejul să-și spele buzele otrăvite. În condițiile creșterii popularității monarhiei în României (n.r. conform unul sondaj IMAS realizat la începutul aces­tui an, Regele Mihai avea o cotă de încredere de 37%), USL s-a orientat, în timp ce Băsescu regretă că spus cu voce tare ce gîndește. Cu toate astea, nu avem de ce să ne facem griji de o posibilă popularitate a acestei percepute monstruoase coaliții. Po­trivit unui sondaj făcut de ziarul Ade­vărul, Nicolae Ceaușescu este pri­vit de cititori drept unul dintre cei mai buni conducători ai României.

Laura PĂULEȚ

Autor:

Laura Păuleț

Redactor, redactor-șef și director al Opiniei studențești în perioada 2006-2014.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top