Casa cu jazz și ciocolată

„Era o muzică perfectă curgînd pe jos, pe lîngă glezne”, anunță ca­li­gra­fic unul dintre multele panouri anina­te pe pereți în Mojo Bar, pe strada Petru Rareș, lîngă Hotel Ma­jes­tic, puțin mai jos de Kaze. Fundalul mu­zical chill ori poate jazz te în­vă­lu­ie încă de la intrarea în casa cea ve­che. Întocmai ca-ntr-un fantasy, u­nul dintre acelea care te prind din pr­imele secunde. Locul îl recunoști du­pă copacul din The Lord of The Rings, care-i servește drept simbol pic­tat pe ușa noii adrese a barului.

Fap­tul că spațiul de acum este cel al u­nei case închiriate, cu încăperi fo­lo­site ca semi-separeuri, care dau un aer de intimitate, nu este decît o cali­tate în plus a barului. Iar dacă l-ai re­perat și decizi să bei o infuzie cu ce­ai negru, cu ciocolată și scor­ți­șoa­ră, licoarea ți se va înfățișa în chip prie­te­nos, într-un mini-ceainic din care do­ar un lănțișor finuț prins de toartă o să te lase să știi că, în cinci minute nu-ți va mai părea rău pentru cei 6 lei în minus.

Și, cum tot ai de așteptat, cu sigu­ranță nu o să-i scape privirii nici mo­riștile atent îndoite din hîrtie colo­rată în chip de origami, lipite deasu­pra tocurilor din lemn care îți a­min­te­sc, la răstimpuri, că te afli într-o ca­să de om. Sigur, la atmosfera am­bi­entală ar merge poate, la fel de bi­ne, în loc de ceai, o cafea big cup, cu lapte, 250 de mililitri de savoare cre­moasă, ori o limonadă. Una mare, de jumătate de litru. Dacă ți-e greu să de­cizi, răsfoitul meniului nu o să a­ju­te foarte mult, cum fiecare alegere te va lipsi tot de 6 lei.

Poate cel care te-a îndemnat să in­tri este vîntul neprietenos de no­ie­m­brie, o cafea italiană cu sambuca ori una irlandeză cu whiskey ar trebui să-ți întrerupă, pentru cîte o sorbitură la răs­timpuri, discuțiile cu prietenii, pe ca­re sigur din camera de alături ni­me­ni nu le va auzi. Și, pentru ca lo­cul să arate tot mai mult ca acasă, un cu­ier pom cu cîteva pardesie lungi și fu­lare colorate în nuanțele frunzelor de toamnă te întîmpină de după des­chi­zătura ușii. Iar înainte să pleci, cu un ochi la nasturii hainei, pe care să-i închizi cît mai strîns, ochii ar putea să-ți fugă la suportul pentru discuri de pick-up de pe perete care, îm­ple­tit cu fire de plastic roșii și negre, for­mează o inimă perfect simetrică. Du­pă ce lași 10 lei în care, indiferent ce bei, intră și bacșișul și poate-ți mai rămîne și pentru bacșișul ur­mă­tor, ești gata să ieși în vîntul toa­m­nei de noiembrie.

Livia RUSU