Artiștii care n-ajung la clanța ușii

Povești fără timbru Niciun comentariu la Artiștii care n-ajung la clanța ușii 0

Dacă ai lăsa să cadă o pană pe spa­tele Teodorei, s-ar duce în jos lin și drept ca o săgeată, fără să se poticneas­că pe vreo ridicătură anapoda, sau pe vreun inel mai cu moț care a ieșit din rîndul celorlalte. Trupul ei e ca o vio­ară simplă dar încîntătoare, iar pi­ci­oa­­rele-i sînt visul oricărei dom­ni­șoa­re, lungi și subțiri, precum cele ale ba­lerinelor care fac jocuri de basm prin aer. El este rezultatul a cinci ani de cursuri de dans modern și contem­poran, alături de profesoara Lu­cia Negară de la Palatul Copiilor din Iași. Și, în plus, de anul acesta Teo­dora este elevă la Cole­giul Na­țio­nal de Artă „Octav Băncilă”, iar pe lîngă cele șase ore de dans din Copou, copila stă pe vîrfuri și exer­sea­ză balet alte zece ore la școală. Cu toate astea, nu a obosit. Și nici nu s-a gîndit vreodată să renunțe. Mai ales atunci cînd, la început fiind, „profesoara ne apăsa să se așeze mușchii și să ținem spatele drept”, pentru ca să se obișnuiască cu o ținută corespun­ză­toare, elegantă.

„Dansul pentru mine o să fie un al doilea job, pentru că o să mă fac me­dic veterinar”, mai șoptește Teodo­ra, și mă îndeamnă să înțeleg că arta a­ceas­ta este pentru ea o distracție apar­te, de care a învățat să se bucure de la prima repetiție. Și tot de bucurii și emoții deosebite îmi vorbește și a­tunci cînd își amintește că în prima zi din al doilea an „doamna m-a anun­țat că am trecut de la începători la a­vansați, doar după ce lucrasem un an”. Teodora surîde cu poftă și-și admiră colegele. Urmează să înceapă ora, iar fetele deja repetă exerciții la bară. Ri­dică piciorușele în aer, le sprijină un moment de suportul de metal, după care fac salturi ca de gazelă. Îndată Teodora li se alătură, iar din mij­lo­cul lor, ea este cea mai firavă.

Cum vor să-mi și arate ce au în­vă­țat, doamna le pune cîntecul pe ca­re acum învață să execute dansul spa­niol. Într-o clipă, fetițele dulci bat cu piciorul pași de flamenco, pe care îi meșteresc fluturîndu-și cu o mînă fus­tele lungi și bogate, și cu cealaltă e­vantaiul. Iar din ochii mici aproape izbucnesc fulgere. Sala vibrează și printre pocnete se mai aud cîteva in­dicații „Diana, spatele drept! Zîm­biți și nu vă grăbiți”. De fapt și Diana, o mogîldeață care rîde de cum intră în sală împreună cu mama, vrea să se fa­că balerină precum Teodora. „Eu cînd o să fiu mare o să merg la Octav Băn­cilă la Arte să fac balet, chiar dacă mama vrea să merg la Național sau la Eminescu”, îmi spune zîmbăreața și-o zbughește prin sala plină cu o­glinzi într-un dans știut numai de ea, cu piruete și salturi sprințare.

O lume cu prichindei

După ce ies de la orele de dans, pe hol mă ciocnesc de o mulțime de pă­rinți. Așteaptă cu sufletul la gură pre­miile pe care le pot cîștiga copiii la concursul de șah. Lîngă ușa de la mu­zică vocal instrumentală, doamna Ra­luca o așteaptă pe Carla, fiica ei, să iasă de la repetiții. „Azi exersează co­linde, iar eu o aștept ca să o schimb și să o duc la dans pentru că la fix în­cep și acolo cursurile”. Fetița ei are șapte ani și de la cinci își strunește vocea ca să ajungă pe podiumuri. Și îi place atît de mult ce face, încît oricît de toropi­toare ar fi vara, copila se ferește să mă­nînce înghețată foarte rece și o la­să puțin la dezghețat, iar iarna se as­cunde de frig ca să nu-i atingă cor­zi­le vocale. „Cel mai greu nu ne este cu banii, ci cu timpul, pentru că mereu trebuie să fie cineva cu ea, la re­pe­tiții sau la concursuri. Eu, tata sau bu­nicii.”

Dar și bucuriile sînt pe măsură, iar Carla anul acesta a primit primul premiu I, național, din cariera sa. De atunci și sora ei de patru ani „zbîr­nîie că vrea și ea să fie artistă. O mai lăsăm un pic și de la anul, începem ore și cu dînsa”. Cît povestim, înă­un­tru, Carla împreună cu alți prichindei cîntă „Iarna” pe care o știu de la Nicola, iar la final, un căpușor cu cosițe iese un minut și se îndreaptă către bătrînica sosită de la biserică „bunica, am terminat da’ mai stau cinci sau zece minute cu fetele”.

Iulia CIUHU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top