Șahistul cu centură neagră

E sîmbătă dimineața, ora 9.00 și Că­lin e deja la Ateneul Tătă­rași un­de face cursuri de șah. Împreună cu profesorul său și ceilalți cîțiva copii de-o vîrstă cu el mută piesele de lemn ore în șir. Părinții ar fi vrut să renunțe la acest curs pentru ca băiatul să aibă mai mult timp pen­tru lecții, fiindcă e abia în clasa a II-a și „acum i se pun bazele ma­te­riilor”. Cu toate acestea, cei doi soți n-au reușit să-l desprindă de activi­tățile extrașcolare.

La sfîrșitul săptămînii însă, Că­lin nu poate sta pînă la sfîrșitul progra­mului pentru că îi încep antrena­mentele de karate. Anul trecut a ajuns campion european la o compe­tiție care s-a desfășurat în Ger­ma­nia. „Am luat locul întîi la pro­ba tehnică”, îmi explică Călin mi­mînd o mișcare de barare deasupra capului și o lovitu­ră care țintește un ad­ver­sar imaginar în piept. Con­cur­sul s-a desfășu­rat chiar de Paște, iar ma­ma micului luptător a trebuit să meargă cu acesta și să-l lase pe ta­tă acasă singur, pentru că „deși pentru noi școa­la e pe primul loc, la Călin însă, es­te sportul”, spune femeia ca­re își ține copilul de după umeri, re­semnată parcă cu alegerea acestu­ia. Iar copilul știe exact ce vrea, fiind­că, dacă celelalte activități le con­sideră distracții, „pe arte mar­ția­le mă bazez. Așa am cîștigat com­petiția, am muncit mult înainte și m-am concentrat la concurs”, se pre­cipită karatistul junior, arun­cînd cîte un ochi în sus, spre mama sa.

Cînd nu este nici în fața tablei cu piese de șah și nici nu exersează lo­vituri de autoapărare, băiatul își pe­­tre­ce timpul înotînd, activitate la care nu vrea să renunțe, chiar dacă o face doar pentru a se relaxa și a se distra. La școală este la fel de ac­tiv și par­ti­ci­pă la competiții ex­tra­­­șco­la­re, la olimpiade și concursu­ri, și-și fa­ce conștiincios temele, deși gîndul tot la joacă și mișcare îi este, dovadă stînd cei cîțiva por­cu­șori care îi mai apar pe caiet. Pe lîn­gă toate acestea, micuțul mă a­nun­ță că se și joacă cu prietenii a­fa­ră sau o mai pro­voa­că pe mama lui la un joc pe Play­Station. Va­can­ță are rar. De la șah și înot doar do­uă săptămîni vara și una de Crăciun.

Numai la karate ia „concediu” cîte trei luni pe an, odată cu cel de la școală. Dragostea pentru miș­ca­re a moștenit-o de la tatăl său, care a jucat fotbal în tinerețe pentru Poli Iași, dar care a ales să-și continue studiile în locul unei cariere spor­t­ive. Călin de altfel a fost înscris pentru o vreme și la antrenamen­te­le de fotbal, dar a fost „păcălit” de părinți, așa cum îmi spune cu re­gret, pentru că deja se adunaseră prea multe activități. Dar nu și pentru el. El ar fi făcut și fotbal, „și poate și tenis”.

Andrei MIHAI