Cetatea Albă a lui Gyula, în trei culori

În cea dintîi zi de decembrie, în Alba Iulia cerul a coborît pe pămînt, lă­sîn­du-și apăsarea pe umerii cenușii ai mun­]ilor. Dinspre strada Ștefan cel Mare, pe Ca­lea Moților, cotind pe strada Au­­rel Vlaicu, tricolorul este purtat în mîi­nile a zeci de tineri care cîntă unirea Ro­mâ­niei.

De la balconul unei case de-un galben ocru, o femeie salută grupul, urîn­du-le „Să aveți noroc, copii!”. Cu o pan­glică albă pe care este scrisă cu li­tere negre semnătura studenților ba­sa­ra­beni, aceștia exclamă imnurile unirii. „România, nu uita, Basarabia-i a ta!”, se aude în apropiere de cetatea Alba Ca­rolina, în cadențe deopotrivă as­cuți­te și grave. „Ei, cum să chiuie fete­le?”, se distinge printre vocile bă­ieți­lor.

„România, nu uita, Basarabia-i a ta!”

Prin spatele Muzeului Unirii, pe lîn­gă Catedrala Sfîntului Mihail, pașii apăsați ai tinerilor lovesc pavajul din piatra cubică. Înspre statuia lui Mihai Viteazul, un culoar delimitat prin grila­je albastre desparte fanfara militară de mulțimea adunată în parcul Cus­toz­za. „Îl vezi pe cel din mijloc, mai blonduț? Ăla-i primarul”, atenționează o femeie cu un aparat de fotografiat în mînă pe cineva de lîngă ea. De pe iarbă, trei bă­trîne urmăresc grupul de tineri cu panglici legate de braț, una dintre ele tră­gînd mîna unui băiat pentru a citi ins­cripția cu majuscule negre. „Voi sînteți studenți sau elevi?”, cere aceasta lă­mu­riri, privindu-i ca și cum ar urma să au­dă o taină. Mai departe, un alt grup se face remarcat prin steaguri mari albe pe care se distinge pe trei rînduri „Ba­sa­rabia e România”, în timp ce pe drapelul altora e scris „Unire”. Clo­po­tele din turla Catedralei Reîntregirii își trimit ecoul odată cu uralele mulțimii care, după anunțarea depunerii de co­roa­ne din partea primăriei Chișinău, izbucnește în aplauze, exclamînd „ace­lași sînge, aceeași țară!”.

Printre chiote de unire, bătăile unei tobe acompaniază vocile tinerilor care cîntă pentru Roșia Montană, cerînd ca aurul să rămînă în munți. „E scris Ro­șia, nu Rusia”, lămurește un copil pe un altul, îmbrăcați în haine populare. În mulțime, doi tineri discută istoria României de după 1918. „Monarhia trebuia să vină în ’89, la Revoluție. Regele a fost forțat să plece, dar avea popularitate, nu știi că atunci cînd a ve­nit el prin ’90 sau ’92 au ieșit în stra­dă un milion de oameni să îl întîm­pi­ne? I-a picat fața lui Iliescu, murea, că pe atunci el era șefu’ statului și nu venea atîta lume să îl aclame pe el”. Du­pă parada călăreților cu peruci Ludovic acompaniați de cavaleri cu baionete, mulțimea se risipește pe aleile din jurul fortificațiilor. În urma lor, două femei rememorează defilarea. „Ce frumoși sînt caii. Uite și o femeie printre că­lă­reți! Ne luăm după ei?”.