Cum mi s-a stricat pirueta

Cînd se pornea Philippe Can­de­loro dintr-un colț al patinoarului și, cu mișcările lui D’Artagnan, biciuia aerul din fața sa cu o sabie invizibilă, pe ghea­ță erau aruncate petale de trandafiri. Cînd m-am pornit eu pe patinoar și, cu miș­cările lui Charlie Chaplin, m-am întins după balustradă, pe gheață nu era mare lucru. Asta era și problema. Proas­păt curățată, sticla de pe patinoarul din Palas îmi trimitea patinele în toate di­rec­țiile, cum făceau odinioară pi­cioa­re­le lui Elvis Presley de i se topeau toate a­d­miratoarele la glezne.

Și dacă eu m-am pornit încet-încet, ca o locomotivă cu aburi la deal, gru­pul de arabi din fața mea era încălzit încă de la vestiare și băieții fremătau ca niște ta­uri de la coridă în fața porții de intrare în patinoar, în timp ce pe gheață se plimba alene un tractoraș care nivela su­pra­fa­ța. „Ce-ai frate, ești nebun, cum să-mi las fesul la garderobă. Doar acuma l-am luat din Mall și-am dat nouă sute de mii pe el”, și din spatele ochelarilor de soa­re, tot de firmă, se văd pentru o se­cun­dă niște ochi sticloși verzi. Din mijlocul a­ra­bilor, un tînăr zvelt, care parcă a prins viața din paginile unui catalog Avon, pă­șește pe gheață, sub privirile tuturor. Nu c-ar fi fost vreun Luceafăr care n-a prins liftul spre bolta cerească, dar pur­ta în cap un fes cu atît de multe culori încît dacă încercai să le numeri te prin­dea noaptea.

Patinele din Sahara

Am reușit să fac, timid, primele linii fără să mă sprijin cînd pe lîngă mine a trecut Crăiasa Zăpezii, varianta fran­ce­ză. „Allez, allez”, striga întruna, și, ca plesnit în moalele capului, m-aș fi des­prins și eu de mantinelă s-o urmez spre mijlocul patinoarului dacă mi-aș fi ți­nut ochii pe gheață să văd că urma o curbă. Cum n-am făcut asta, am ajuns să îm­bră­țișez bărbătește reclama cu Coca-Cola care împrejmuia arena în timp ce colin­da din difuzoare îmi spunea ceva de „loosing your feet” (n.r. pierzîndu-ți pi­cioarele). Pînă mi-am regăsit echilibrul, pe lîngă mine a trecut de două ori gru­pul de arabi și un copil de cinci ani, care pă­rea că alearga pe iarbă și nu mergea pe fî­șiile metalice de cîțiva milimetri gro­si­me atașate de ciobotele-i albastre.

Mi-am spus că dacă pînă și arabii cu deșertul lor cu tot parcă zburau pe ghea­ță și eu mă împleticeam ca un moșneag, era timpul să-mi schimb strategia. L-am ochit pe individul care desena opturi cu spatele în mijlocul ringului, i-am copiat în minte mișcările, și m-am aruncat într-o linie dreaptă cu viteză. N-am căzut! Dar momentul de mîndrie mi s-a terminat cînd m-am oprit la cîțiva milimetri de-un sărut. Tora, un Saint Bernard de cî­te­va luni și cîteva zeci de kilograme, bălea ve­selă cu botul pe mantinelă, uitîndu-se parcă cu invidie (sau poftă?!) la patinatori. Am salutat-o din priviri și m-am re­tras în colțul meu. Fără ABS, data vii­toa­re nu mă mai urc pe patine.

Cătălin HOPULELE