Patimile din Tomnatic
Navighează pe-o pagină de carte 17 decembrie 2012 Niciun comentariu la Patimile din Tomnatic 1„În orice furtună se ascunde un diavol”. Iar Cătălin Dorian Florescu își învață demonii că pentru a ajunge să descopere cîtuși de puțin din frumusețea unei vieți pline, mai întîi trebuie să-și umple plămînii cu o gură zdravănă de umilință. „Jacob se hotărăște să iubească” nu e un roman cu ființe care-și povestesc viața și-și limitează existența de la un „de azi pe mîine”.
Cartea pornește de la istoria tatălui, Jakob, un necunoscut care merge în satul bănățean Tomnatic, hotărît să-și găsească o soție și pregătit să înfrunte pe oricine pentru a-și asigura un trai decent. Iar firul narativ se deapănă la fel ca și cel al suferinței la care sînt expuse personajele. Astfel, cititorul devine un călător prin timp, ajunge pînă la Caspar, primul întemeietor al familiei lui Jacob și în pragul Războiului de Treizeci de Ani.
Creionat în două tablouri care se armonizează unul în celălalt, romanul reflectă mai degrabă nuanțe de gri, fără a face exces de alb sau negru, de reprezentări ale „binelui” și „răului”. Se păstrează completă și imaginea omului ca ființă binară, capabilă precum Jakob, tatăl, să trădeze sau Jacob, fiul, să ierte. Nici imaginea colectivă, a satului nu este de neglijat. Pe pămîntul bănățean șvabii, lorenii, sîrbii, nemții, francezii, ungurii și românii trăiesc împreună și se ajută reciproc, aceasta fiind legea nescrisă după care se ghidează și cea care-i unește, întocmai unui legămînt.
Hotărîrea lui Jacob de a iubi nu e una bruscă, de care să-și dea seama în vreun moment anume, ci vine natural, ca o adiere de blîndețe, de făgăduință, de solidaritate de care dă dovadă personajul principal. În ciuda suferinței și a pierderilor pe care le poartă înfășurate în jurul gîtului, asemenea unui ștreang. De care te-ai aștepta mai degrabă să atîrne, decît să fie lăsat liber, cu picioarele pe pămînt.
Cartea lui Cătălin Dorian Florescu nu rămîne la stadiul de cronică a unei vieți, ci își poartă cititorul de-a lungul mai multor secole, într-o călătorie în timp foarte asemănătoare cu o aventură europeană. E ca un arbore de familie care-și întinde ramurile pînă peste Dunăre, dar își păstrează rădăcinile bine înfipte în Banat.
Mădălina MORARU
Adaugă un comentariu