Moldova are un Institut Cultural
Academia de gardă 22 ianuarie 2013 Niciun comentariu la Moldova are un Institut Cultural 1La Iași s-a inaugurat, săptămîna trecută, filiala regională a Institutului Cultural Român (ICR), ICR Moldova. Evenimentul, desfășurat luni, 14 ianuarie, la sediul Uniunii Scriitorilor Români (USR), a marcat deschiderea primului centru de acest fel din țară. ICR Moldova va funcționa provizoriu în incinta sediului USR, la Casa cu Absidă „Laurențiu Ulici” din Iași, inaugurarea avînd loc înaintea stabilirii unui buget al instiuției și a unui sediu propriu.
„Eu consider necesară deschiderea de astfel de filiale, cu toate că în cazul ICR Moldova acest lucru s-a făcut într-un context în care anumite detalii au rămas neclare. Cred că ideea celor de la București a fost aceea de a forța puțin autoritățile locale să accelereze procesul, urmînd ca forma care s-a creat acum să capete și conținut în timp”, a declarat scriitorul Cassian Maria Spiridon, director al ICR Moldova.
Deocamdată nici organziarea administrativă a filialei de la Iași nu este definitivată. Astfel, în afară de conducerea alcătuită din directorul Cassian Maria Spiridon și directorul adjunct Marius Chelaru, desemnați de ICR, nu se cunosc încă celelalte posturi care vor alcătui structura instituției. Pînă la stabilirea unui buget și a unui sediu propriu, filiala va prelua proiectele aflate în desfășurare la nivelul instituțiilor culturale ieșene, încercînd să atragă parteneri publici și privați pentru sprijinirea creatorilor din zona Moldovei.
Săptămîna trecută a mai fost inaugurată și filiala ICR Dobrogea, cu sediul la Tulcea, urmînd ca săptămîna aceasta să fie deschise și ICR Oltenia, la Tîrgu-Jiu și ICR Banat-Crișana, la Arad.
Anca TOMA
Adaugă un comentariu