Catastife cu foi veline

Nu i-au plăcut niciodată schim­bă­rile. Chiar și-atunci cînd își cumpără hai­ne în culori noi ezită. Roșu, portocaliu, mov, i se pare că o fac să arate cînd prea palidă, cînd prea aprinsă în obraji. Totuși, în ultima vreme a simțit nevoia să își schimbe ba înfățișarea, ba prietenii, și chiar și obiceiurile, poate pentru a se despărți de tot ce consideră uzat, acum, la sfîrșit de an.

Deschide jurnalul și recitește pa­gi­ni­le cu însemnări ascuțite, scrise apăsat cu cerneală indigo. A cheltuit cam mulți bani în ultima vreme, și nici nu a res­pectat întru totul lista de cum­pă­ră­turi, așa cum și-a propus. S-a lăsat influen­țată de cei din jur, ea, care s-a proclamat independentă, și care a promis în­tr-o iarnă, cu mai bine de 20 de ani în urmă, că se va elibera din strînsorile tu­turor. Acum, tot în iarnă, a renunțat la bocanci pentru botine din catifea, ca să fie șic, dar și-a stricat și în­căl­ță­mi­n­tea, și imaginea, cînd a căzut de față cu toți în zăpadă.

Nu-i place ce citește, închide caie­tul cu copertă vișinie și îl aruncă pe pat. Se uită în oglinda cu margini aurii. O șu­viță de păr i s-a desprins din cocul a­tent coafat, cearcănele i s-au adîncit, iar buzele i s-au schimonosit a dez­nă­dej­de. Rupe dintr-un caiet o foaie de hîrtie și începe a mîzgîli din stilou planuri de viitor. Obișnuiește să facă asta des, însă niciodată nu reușește să le în­de­pli­neas­că pe toate. Vrea să învețe să fie mai si­gură pe ea, să pună piciorul în prag fără să clipească și să spună ce gîn­dește pri­vindu-i pe toți în ochi. Vrea să nu mai fie judecată după înfățișare și nici după culorile pe care le poartă. Vrea să învețe să economisească bani, timp, vorbe și să fie mai atentă la cei pe care îi consideră prieteni. Vrea să se schim­be, dar nu știe cum.