Delir și-o insulă pustie
Navighează pe-o pagină de carte 22 ianuarie 2013 Niciun comentariu la Delir și-o insulă pustie 19O lume miniaturală hipnotizantă, cu norme sociale reinventate și protagoniști de-o șchioapă i-au adus, în 1983, lui William Golding, premiul Nobel în literatură pentru romanul „Împăratul Muștelor”. O poveste cît un experiment psihologic, care începe neveridic cu prăbușirea unui avion, în urma căreia doar copiii supraviețuiesc.
Lumea pe care o imaginează Golding are densitatea și tensiunea unui război autentic. Unul al caracterelor în formare, al naturii umane care dictează imersiunea normelor, în care personajele principale, Ralph, întruchiparea ordinei, și Jack, cu personalitatea omului revoltat, născocesc legi de care să-și anine speranțele. Ca un contract social, rupt și peticit la nevoie, relațiile dintre copii evoluează sub impulsul instinctelor de bază și naște disensiuni care ajung pînă la divizarea grupului.
Pandora își alege reprezentări diferite sub umbra cărora să nască discordii. Întîi, presupunerea lui Jack, responsabilul pentru vînătoare, că insula ar fi bîntuită de o creatură supranaturală, care îi sperie pe cîțiva dintre „subordonații” lui, împreună cu care decide să se îndepărteze de grup și să-și ducă o viață în sălbăticie, cu apucături tribale și fețe pictate fără noimă. Apoi, delirul lui Simon, unul dintre băieți, care găsește în pădure capul unui mistreț despre care gîndește, halucinant, că i s-ar prezenta ca Împăratul Muștelor, creația simbolică a șederii lor pe insulă. Întocmai ca în basme, unele personaje evoluează alături de obiecte pe care și le confecționează și în care își pun speranțele. Ochelarii lui Piggy sînt marca intelectului superior și a profunzimii personajului, în timp ce semnalul focului reprezintă dorința băieților de a fi salvați.
Un tricotaj de moralitate și imoralitate, o luptă între norme și sălbăticie, deseori asemănată cu greutatea păcatului originar. Transformarea copiilor evoluează progresiv, de la inocența și teama de necunoscut a celor mici, pînă la setea de vînătoare și dorințe tot mai întunecate, mai violente. Motivele biblice, implicite dar prezente pe tot parcursul acțiunii, aseamănă pădurea și halucinația lui Simon cu Grădina Edenului și Împăratul Muștelor cu întruchiparea diabolică. Ca o pînză de păianjen care se țese din nimic sub ochii citorilor care îi urmăresc ițele.
Livia RUSU
Adaugă un comentariu