Nebuni după lucruri

În casa veche, cu o gaură mare în podea, s-au adunat sute de oameni. Au venit cu sacoșele pline cu nimicuri, ago­nisite, plătite cu bani eco­no­mi­siți, primite în dar. Le-au așezat pe ta­ra­be și au pornit cu sacoșa goală să vadă da­că găsesc ceva în schimb. La bazarul cu lucruri gratis s-au adus de la cărți la za­cuscă, de la haine la fiare de căl­cat, tot ce umplea debaraua degeaba. Obi­ecte care au fost iubite cîndva, în ca­re s-a investit, care au născut amintiri. Iar acum obiectele primesc o nouă via­ță. E șansa lor să-i bucure și pe alții.

La bazarul ăsta au venit și cei ca­re n-au avut nimic de dat, să-și alea­gă ceva. Au luat doar lucrurile de care aveau nevoie sau care le-au plăcut foar­te mult. Nu s-au lăcomit, nici dacă toate erau gratis, nu s-au urcat pe raf­turi să arunce cu bormașini pentru toa­tă lumea, nici nu au strîns cîte zece pachete de zahăr. Sînt încă puțini în co­munitatea care nu cumpără în draci și orice, dar poate de la ei în­va­ță și alții.

M-am mutat. În patru ani de cînd mă dau bucureșteancă, am agoni­sit cinci saci cu haine, un troler și trei sacoșe. Și nu mi-a păsat că am lă­sat restul în urmă. Acum am un balcon mare pentru care o să cumpăr flori la primăvară, o draperie frumoa­să, unde îmi voi bea cafeaua și voi privi spre blocul din față. Mă simt ca într-un duplex. Am o cameră mare un­de pot să dansez și unde, dacă vin trei prieteni în vizită, nu mă simt ca în metrou, la o oră de vîrf. Am me­tro­ul la doi pași, magazine cum ies din bloc cu tot ce-mi trebuie și deasupra, niște vecini gălăgioși care habar n-au că nu mă deranjează deloc, ci doar mă fac să nu mă mai simt singură. Îmi pla­ce cînd sînt puși la punct de mama lor, mă distrează cînd țopăie.

La pas, am descoperit un nou Bu­curești în Titan, cică cel mai tî­năr cartier din Capitală sau printre cele mai tinere. Cele mai multe blocuri au fost construite acolo prin 1965, iar zona era îngrădită de bălării.

Acum are un parc frumos unde mi-am promis că voi alerga la primăvară, nu din calea cîinilor fără stăpîn care locuiesc cu plă­cere într-un cartier nou, ci doar de dra­gul sportului. Și mi-am promis și că o să cum­păr doar ce am nevoie. Pentru că lucrurile nu sînt gratis degeaba.

Andreea ARCHIP