Glonțul de la capătul sforii
Ascultă de (la) noi 28 ianuarie 2013 Niciun comentariu la Glonțul de la capătul sforii 18Băieților de la Robin and the Backstabbers le-a luat mai bine de-un an pentru a-și aduna toate piesele, scoase inițial ca single-uri, cîntate în concerte și între timp devenite hit-uri, și să le reunească sub forma unui album. Așa a apărut „Bacovia Overdrive Vol. 1 Stalingrad”, o compilație de 15 ecouri, eterogene și mai enigmatice . C-un intro ce vestește mai degrabă pornirea în luptă a unui grup de bărbați, pe bătăi ritualice de tobe, și nu a unui material indie pop-rock. Ardoarea li se pierde în „Sat După Sat”, ceea ce nu e neapărat un minus, pentru că intensitatea din vocea lui Robin scade, „Bate-un ceas în altar/ Latră timpu-n zadar”.
Ca o extravaganță boemă, „Bacovia Overdrive” se perindă săltăreață pe ciupituri de chitară și accentuează răgușeala din glasul solistului cu o dezlănțuire în apropierea finalului, ca un zbucium. Așa i se face puțin loc „Iguanei Făcătoare de Minuni”, care doar cu trei sau patru note de pian și fără un refren sau o explicație răscolește: „Să vindem tot/ Rușinea face minuni”. Și în ciuda haosului presărat puțin cîte puțin peste fiecare piesă, îi dai dreptate solistului cînd mai articulează aspru cîte-un vers, notat ca pe-un petic de hîrtie murdară: „Undeva în cap mi s-a stins o lumină” din „Vînătoarea Regală”.
Robin and the Backstabbers n-au uitat să amestece moartea, frica sau violența cu lirismul.
Nu trebuie neglijate nici „Natașa” sau „Marele Zgomot”, melodii pe care îmbinările corzilor de chitară par să facă noduri de sîrmă ghimpată în jurul rădăcinilor rock ale trupei. Cînd se ivește „SPNZRTR”, un fior ce-ți încovoaie șira spinării și-ți dă senzația de frică, e confirmarea că Robin and the Backstabbers nici aici n-au uitat să amestece moartea, frica sau violența cu lirismul unor „fantome de sub paturi/ Nu înțelegeți? Îmi trebuie gloanțe, nu sfaturi”. Probabil cea mai cunoscută de pe întregul album e „Soare Cu Dinți”, pentru că e singura pe care dintre toate se și poate dansa, cu zdrăngăneli de chitară pe fundal și încredințarea că „Se lasă noaptea în fotografii/ Dar noi aruncăm cu zaruri noi”.
Robin and the Backstabbers sînt niște ciudați. Niște tipi anapoda care plac tocmai pentru că sînt altfel, iar la asta se pricep cel mai bine. De foarte puține ori mecanic, iar acolo unde e cazul vina nu cade asupra lor, ci pică asupra artificiilor instrumentale. Cam așa ar fi arătat o formație indie pop rock dacă Bacovia și contemporanul său, Virgil Mazilescu, s-ar fi apucat de zgîndărit instrumente muzicale și le-ar fi lăsat în pace pe cele de scris.
Mădălina MORARU
Adaugă un comentariu