Dansuri contra plictiselii
Punctul pe VIP 25 februarie 2013 Niciun comentariu la Dansuri contra plictiselii 1Periodic apar tot felul de fenomene online care în cîteva zile ajung să împînzească tot mediul virtual. Deși nu a trecut mult de cînd nebunia lui Psy, coreanul cu ochelari de soare care mișcă din toată suflarea pe ritmuri de gangnam style, mințile deștepte au scornit alt lucru, mai viral decît precedentul, care să-i țină ocupați pe dependenții de Internet.
Totul a pornit cînd trei oameni cu mult timp liber au parodiat un dans apărut în anii ’80 în cartierul Harlem din Manhattan. Treaba nu s-a oprit aici pentru că se pare că bass-ul puternic al melodiei a inspirat studenți, soldați, șomeri, prezentatori de știri și nu numai. Și isteria asta s-a dezvoltat doar în cîteva zile, fenomenul ajungînd exagerat de repede și în România unde dornicii de zbînțuieli au dat tot ce aveau ei mai bun mișcîndu-se frenetic timp de 30 de secunde pentru a fi în trend și a-și aduce orașul în rînd cu toată lumea.
Ca să nu zică străinii că la noi nu prind practicile moderne. De fapt, oamenii își pun cîrpe colorate pe ei și dansează de parcă nu s-ar holba la ei mai apoi tot Internetul. Dar ca să fie plăcinta și mai dulce, dansul devine din ce în ce mai piperat cu mișcări vulgare. Lucru care i-a inspirat pe cîțiva liceeni din Constanța să facă un clip obscen în care niște copii cu măști și doar cu lenjerie intimă, cuprinși de spasme s-au urcat pe bănci și au început să-și facă de cap. Haosul creat de aceștia s-a terminat bineînțeles cu o anchetă la unitatea de învățămînt. Și nu numai școala le sporește adolescenților apetitul de dansat, ci și mersul cu tramvaiul sau plimbatul în parc.
Explozia la nivel virtual ne face urechile să tot bubuie și totodată îi cîntă veșnică pomenire lui Psy. Ne tot îmbolnăvim cu lucruri care ne fac să ne maimuțărim constant. Nu ne place să fim la coadă, iar cum dansul nu impune nici un fel de coregrafie, amatorii de nebunii or să tot improvizeze și or să șocheze. Iar dacă a fost posibil un Harlem Shake în aer, în timpul unor sărituri cu parașuta, nu ar fi imposibil un dans făcut de politicienii României care poate îi inspiră să bage o taxă dacă mai vrei să practici această minunăție.
Iuliana LEONTI
Adaugă un comentariu