Desființarea cătușelor politice
Fă un stop cadru 4 martie 2013 Niciun comentariu la Desființarea cătușelor politice 1Timp de aproape 14 ani, ideea pentru „Lincoln” a tot plutit în capul lui Steven Spielberg, dar pînă acum nu a fost niciodată mulțumit de scenariul primit. La un moment dat, prin 2005, era cît pe ce să-l avem pe președintele american jucat de Liam Neeson, supraviețuitorul zăpezii în „The Grey” și vînătorul de teroriști prin Paris din „Taken”. Dar după atîta timp, un pachet final a fost livrat la cinematografele din lume, și am primit ceea ce regizorul consideră cea mai bună portretizare a poveștii celui care a fost socotit drept cel mai mare președinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln.
Pelicula se axează pe cea mai cunoscută decizie a personajului principal, interpretat de Daniel Day Lewis, și anume abolirea sclaviei prin cel de-al 13-lea Amendament. Dar nu toată lumea avea aceeași viziune despre drepturile omului, considerînd afro-americanii drept o greșeală, divină chiar. De asemenea, în același timp, Războiul Civil încă răvășea mii de suflete pe fronturi, și astfel trebuia dusă o luptă pentru ca această modificare a Constituției să se producă. Filmul pornește cu o scurtă – și singura de altfel – scenă de luptă, care descrie vizual ororile războiului, însă servește și ca o metaforă pentru cum va decurge povestea. De la jocuri politice desfășurate cu degetele încrucișate pe la spate, la minciuni și recreări ale unor vechi legături, sfărîmate mai demult.
Echipa de producție a ales, după ani de rescrieri și modificări, să folosească un scenariu bun, cursiv, care nu ofensează în vreun fel realitatea istorică, omițînd doar mici detalii. Iar pentru un film în care orice urmă de suspans se regăsește doar în dialog, conversațiile sînt bune, dramatice și neplictisitoare. Un bun exemplu este dat de talentul de narator al lui Daniel Day Lewis, ale cărui povestioare lovesc în final cu o morală despre libertate sau democrație.
În schimb, pelicula suferă de opacitate în decor, trecînd dintr-o cameră renascentistă într-un hol renascentist, apoi pășind iar într-o încăpere cu același stil. Mai multe scene cu străzile Washingtonului, de exemplu, i-ar fi oferit o mai mare veridicitate istorică. O altă problemă este reprezentată de durata peliculei, în cele două ore și jumătate aceasta avînd uneori scene trase de mînecă, care se întind mai mult decît e nevoie. Dar ne mulțumin cu ce-am primit, o dramă care relatează momentele importante ale unei țări care a ales libertatea.
Adaugă un comentariu