Omul fără țară

De trei ori a trecut pe lîngă noi. În urma lui, vîntul lasă un cur­cubeu de eșarfe verzi, roz, al­bastre. Se oprea lîngă clienții ca­re făceau greșeala de a-i arun­ca o privire. Sha vinde eșarfe de trei ani pe plaja din Barcelona. De patru-cinci ori mai scump. În funcție de cît de naivi sînt tu­riș­tii. Mulți îi pică în plasa pe care a învățat de la barcelonezi s-o în­tindă: „It’s Gaudi design”. Și tu­riștii se lasă păcăliți, doar ești în vacanță și nu vrei să analizezi.

S-a întors de trei ori, a sim­țit că s-ar putea să-i meargă. I-am cumpărat două eșarfe și i-am fu­rat în schimb povestea. Sha e omul fără țară. A fugit din Iran în urmă cu cinci ani ca să-și schim­be viața. Barcelona ar fi trebuit să fie o haltă în drumul lui spre Canada. Acasă nu-l mai primește nimeni, nu cu brațele deschise. Dacă pleci din Iran ești un trădător și asta înseamnă închisoare, atunci cînd te întorci. Dar nimeni nu se mai întoarce. Și Sha își continuă drumul. A în­cercat să treacă în Canada prin America. L-au prins, a fă­cut și închisoare și s-a întors. „We and America gooood friends!”, și își unește degetele mari a com­plicitate și rîde. Da, e o glumă bună. Nu suficient de bună însă să aprecieze că soarele e mare pe cer, că mai are doar două eșar­fe de dat și că trăiește mai bine decît toate rudele lui de acasă. Are puțin peste 30 de ani, dar hoi­năreala lui în căutarea unui loc l-a îmbătrînit. Zîmbetul i-a ră­mas tînăr, suficient de ștren­găresc să facă o fată să roșească.

Lui însă nu-i pasă de nimic altceva decît să-și găsească o țară. Ar putea veni și în Româ­nia fără să clipească: „Romania is EU. Is better than Iran”. Și gîndul ăsta îi mai aprinde o speranță.

La Barcelona a renunțat de mult. Viața sezonieră nu-i pla­ce. S-a săturat de eșarfele pe ca­re poate să le vîndă doar dacă pomenește de Gaudi. „What’s with all the Gaudi? I don’t see anything special at his work. It has, what? Like 50 years. That’s not history!”

Și tocmai el s-a lepădat de is­torie, istoria unei vieți prea cap­tive ca să mai semene a trai. Și-a luat lumea în cap și n-o să re­nunțe atît de ușor. Ne-a aruncat el bacșiș povestea lui, a zîmbit la poză și a plecat, alunecînd pe plajă la apus. „Gaudi design!”

Andreea ARCHIP