Agricultura se sădește la mall

Azi am fost elevă, viitoare studen­tă la Agronomie, împreună cu alte cî­teva zeci de liceeni. Luiza nu pare con­vinsă de spusele ghidului nostru, ală­turi de care facem turul universității. De fapt, ea nici nu vrea să urmeze o facul­tate în Iași, ci „în Timișoara, la Drept, acolo nu se dă admitere”. A venit în Iași cu colegii ei de la un liceu din Bo­toșani, cu autocarul, „ca să merg la Palas, nu ca să vizitez universitățile. Domn’ profesor, dar la cît mergem la Palas? Tocmai la 2? Dar pînă la 6, cînd plecăm, stăm acolo, nu?”.Abia aș­teaptă să se termine turul și nici nu ba­gă de seamă sfatul ghidului, care ne spune să nu abandonăm facultatea, pentru că „după perioada aceasta frumoa­să, de studenție, pînă la 65 de ani veți munci să faceți bani”.

Elevii nu se lasă convinși așa ușor să-și depună dosarele la Agr­o­no­mie nici după ce urmărim un film de prezentare 3D a universității, rupt par­că din „The Sims”. În laboratorul de lu­crări practice, găsim în schimb, tot fe­lul de mașinării agricole, aranjate ca la o expoziție. Abia atunci liceenii par mai vioi și încep a-și face poze printre tractoare, pluguri sau combine se­ce­ră­toare. Lamele, zimții sau cuiele spira­late aduc mai degrabă cu un muzeu al torturii, însă nimeni nu pare în­fri­co­șat. Luiza și-a găsit de joacă cu un fel de fierăstrău cu două lame, care, printr-o manivelă își încleștează col­ții, se­ce­rînd orice. Cel mai probabil, grîu. Ar vrea să se urce și în combina care pa­re un tanc al cîmpurilor, dar „unde să te urci? Nu vezi că roata e mai mare de­cît tine?”. Chiar e, a văzut bine colegul ei.

Mai de speriat i s-au părut Luizei sălile de chirurgie de la Facultatea de Medicină Veterinară. Într-una din ele nici nu a vrut să intre cînd a zărit un cî­i­ne cu perfuzii, îngrijit de cîțiva studenți. „Fac experimente pe animale, oa­re?”, întreabă o fată mică de statură pe colega ei, și ca răspuns primește o scu­turare ușoară din cap în semn de „nu”.

Turul se încheie în dreptul unor vi­trine în care sînt expuse animale păs­tra­te în formol sau conservate asemenea unor mumii. Nici n-apucă un elev să o întrebe pe profesoara sa dacă nu vi­zi­tăm și cantina, că Luiza îl săgetează cu privirea. „Nu-mi vine să mai mănînc du­pă ce-am văzut!”. Lui, da, la Palas.

Cătălina DOBROVICEANU