Cocoșii de pe strada Dorului

În tramvaiul 3 ce coboară din Tătărași spre Dancu, toți oamenii arată aproape identic. Doamnele au părul făcut permanent, sînt îm­bră­ca­te cu geci din piele și au buzele date cu ruj roșu, în timp ce domnii merg doar cu capul acoperit fie de o șapcă, fie de o bască prăfuită, avînd o privire pierdută.

Drumul pînă în car­tier este unul interesant, deoarece dacă în dreapta niște văcuțe stau la păs­cut printre casele dărăpănate fe­rin­du-se de PET-urile de bere goale din iarbă, în stînga stau sedii nou-no­uțe de firme, cu steaguri europene și termopane curate. După ce parcurg o călătorie de un sfert de oră, ajung în sfîrșit la capăt, unde descopăr o mică groapă de gunoi pentru pa­ha­re­le de cafea.

În parc, toți par să fie organizați în mici tabere. În centru stau două gru­puri de bătrîni ce par să discute des­­pre politică. Puțin mai spre dreapta, mai mulți tineri ascultă mu­zică la telefon, și se mîndresc cu apli­cațiile pe care le au în smartphone, în timp ce băn­cile din apropierea străzii sînt ocupate de fete aflate în grupuri de cîte două. Iar printre altele, elementul pe care îl au cu toții în comun îl re­prezintă pătura de coji de semințe de printre picioarele fiecăruia.

Adîncindu-mă în cartier, observ parcă aceeași fotografie cu blocuri peste tot. Dărăpănate, negre și bles­temate de timp. În schimb, gră­di­ni­le din fața acestora arată îngrijite, iar la una dintre scări o bătrînică în­căl­țată cu șoșoni din lînă brăzdează pă­mîn­t­ul, din cînd în cînd mai a­run­cînd și cîte o privire scurtă către florile deja plantate. „Săru’mîna” îi spune o fetiță puțin mai mare decît ghioz­danul pe care îl poartă în spa­te, ce întră în bloc apucînd cu am­be­le mîini ușa amenințătoare din m­e­tal, și trîntindu-se în ea pînă ce se deschide.

Mai departe, pe strada Dorului, ceva nu pare la locul lui. În spatele unui cazinou 77777 stă impunător o poartă uriașă, pe a cărei coloane stau doi lei, aurii la origine. Mă aproprii timid, iar în spatele sulițelor din me­tal stau două vile uriașe, una lîngă alta, așezate în spatele a vreo cîțiva zeci de puieți. Una are două etaje, iar cealaltă trei. Către ele privesc trei doamne din curte, îmbrăcate în niș­te straie țigănești mai stră­lu­ci­toa­re decît BMW-urile din parcare. Nu știu cum stau cu factura la electrici­tate, dar măcar au fîntînă arteziană.

Iulian BÎRZOI