La Palas, cu cartea la subraț

„Nu călcați iarba!”, spune un vechi semn pe care-l găsești prin par­curile de prin oraș. Da’ de unde? La Palas, iarba se calcă apăsat și cu conștiinciozitate. Părinții își lasă co­piii chiar și cu trotinetele, spațiul ver­de fiind astfel ușor confundat cu aleile pietruite. Afară bate soa­re­le puternic, iar fîntînile arteziene sînt ca un magnet ce îi atrag pe cei ce se plîng de căldură

Privit de pe delușorul pe care este construit Palatului Culturii, Palasul înseamnă agitație și mult ver­de. Oamenii se plimbă neabă­tuți printre jocurile copiilor și tinerii se pozează din metru în metru. „Hai, fa­tă, vino încoa’ că ne face Ciprian poză să punem pe Facebook”. Cea în cauză se alătură prietenelor gă­lă­gi­oase, în timp ce tînărul Ciprian le încadrează în ecranul micuț al apa­ratului. În spatele lor, cîteva flori roz dintr-un ghiveci imens sînt rupte de fete pentru „ședința foto” iar mai apoi sînt așezate discret în mij­lo­cul celorlalte, exact la timp pentru ca paz­nicul să nu le vadă.

Agitația de la Palas este am­pli­ficată astăzi de repetițiile de pe scena de după Palat, unde artiștii își încălzesc vocile pentru concertul ce îl vor susține la lăsarea întunericului. Muzica din boxele cafenelelor este difuză, acoperită în mare parte de versurile celor de la B.U.G Mafia. „Fugi, fugi, vin băieți buni! ”, răzbate un vers printre copilărimea din parc ce fuge oricum, cu sau fă­ră îndemnul lor scăpat printre vor­be de cartier.

Sport pentru minte

De la înălțime, de pe terasa foodcourt, vocile celor de la „Mafia” nu se mai aud. Oamenii urmăresc cum lîngă foișorul de lemn din parc e îngrămădeală. Patru studenți de la Facultatea de Educație Fizică și Sport urmează să facă o oră de tae-bo, exerciții fizice la care orice cu­ra­jos este rugat de prezentator să se alăture. După ce aproape 20 de ti­neri se aliniază în spatele lor, pornesc să facă, cum pot, mișcări cu pumnii și picioarele, în timp ce soa­rele le umezește frunțile. Soarele și nu efortul fizic, din moment ce mulți dintre ei nu reușesc să țină pasul cu cei de la Sport.

Oamenii de pe terasă uită în scurt timp de ei, alegînd deja ca mi­ni­mul efort pe care îl vor face va fi ridicarea furculiței la gură în ritm constant. La o masă alăturată, de­ta­șată de mîncarea și forfota din jur, o întîlnesc pe Alexandra, o fostă co­legă ce este înconjurată de cărți pe care le răsfoiește agitată. „Păi în­văț, că vine sesiunea, nu vezi?” Alexandra îmi spune că vine des la Palas să scrie și să învețe, pentru că preferă necunoscuții ce se perindă din oră în oră în jurul ei în locul co­legelor de cameră ce o plictisesc. „Măcar aici nu vorbește toată lu­mea în jurul meu de sesiune, așa că e bine.”

Ana SIPOȘ