Omul negru pe peron
Pastila de după 27 mai 2013 Niciun comentariu la Omul negru pe peron 4„Copilul tuciuriu, plin de motorină de pe platforma 1 e-al tău, nu?” Mama se învățase, n-avea nici o taină, știa că cel mai bine și mai bine copila ei știe șă fie păpușa cîrlionțată a celorlalți puștiulache de la bloc. Zîmbea, punea hîrtiile pe birou și ieșea doar puțin să vadă dacă-i așa. Și era.
Fetița-i ajungea pînă la genunchi și, cumva, se întîmpla să aibă mereu rochii albe, de „pînză topită”, cum îi spusese bunica, lîngă care crescuse pînă nu demult. Părul ei negru, de nedescîlcit se-mpleticea printre degetele fetelor blonde. Parcă nu mai văzuseră atîta claie de zulufi în viața lor. Dar pe ea, zăpăcita, n-o deranja, se așeza pe toate vagonetele care duceau corespondența pe peroane și se murdărea de vaselina puturoasă de pe rulmenți.
Crescuse fără scîrbele orașului și cînd au întors-o aici cerea „șărvăt” în loc de prosop după ce mînca. Și orașul îi rîdea în față, parc-ar fi grăit în limba fînului uscat de pe malul gîrlei de la bunici.
Fix printre fundițele rochiei îi treceau vorbele lor. Lumea ei era făcută din toate materialele și culorile, uneori și din pămînt ud și din țărînă. Ori Iașul n-avea nici un drept s-o judece și nici blondele de pe aceeași scară a blocului n-ar fi trebuit să-și facă mătură din părul ei. Dar copila le-a lăsat mereu s-o joace pe degete.
Orașul ăsta nu m-a învățat nici pînă azi cum se scapă de obiceiuri împîmîntenite în pielea crescută la țară. M-a flagelat cătinel, cu răbdare și m-a-ncremenit în trupul unei păpuși bătrîne la minte, căreia i se va stafidi și trupul fără să se zbată atunci cînd oamenii își vor împletici degetele prin sufletul, și nu prin părul ei. Și după tot măcelul, orașul ăsta colțuros nu-ți dă nici un șărvăt să-ți ștergi păcatele.
Adaugă un comentariu