Un cuplu de sezon
Pastila de după 27 mai 2013 Niciun comentariu la Un cuplu de sezon 11În fiecare noapte cînd ploua, mergeam supărați, fiecare sub umbrela lui, încercînd pe cît posibil să nu le atingem, ca nu cumva să ni se prindă culorile una de cealaltă. Aveam o vorbă, nu ar putea să se amestece roșul cu albastrul fără să nu iasă mov. M-am uitat pieziș la el mai bine de un an de zile pînă a început să-mi fie cu adevărat drag.
Ne despărțeam de fiecare dată în gară, ca un cuplu care nu se putea decide care să le fie ultima imagine cu cel care rămînea acolo. Oscilam între imaginea pe care o puteau cuprinde ochii întredeschiși înainte ca trenul să se miște încet, ca dintr-o dezmorțire și a ține între pleoape cu ochii închiși fiecare amintire comună. Mă despărțeam de el cu palma lipită de geam, lăsînd urme pe care să le vadă de departe și poate pe care să le găsesc și cînd aveam să mă întorc. Îi ziceam mereu înainte să plec că e într-adevăr frumos și că sigur îmi va fi dor de el. Acel tip de dor care face pînă cînd și nările să freamăte de bucurie, chiar dacă e vorba de mirosul ploii prins între firele de păr. Da, iar m-a prins ploaia și e doar vina lui, pentru că a promis că va avea grijă de mine. Ne-am și certat de cîteva ori jurînd că îl părăsesc și nu vreau să îl mai văd? Ei, iar am cedat.
Îmi e prea drag să mă plimb pe fiecare linie din palma lui și mereu să ajung în altă parte. N-aș renunța niciodată la asta pentru că știu că întotdeauna se va opri să mă întrebe dacă nu mă dor picioarele și să mă așeze cuminte pe unul din genunchi. Știu că cel mai mult îmi va lipsi la vară, cînd nu voi mai putea să îi văd brațele dezgolite de lume și că nu voi putea să-i mai las bucăți de pași. Pînă la toamnă, cînd iar ne vom deschide împreună umbrelele.
Adaugă un comentariu