Piața albastră

Dacă te nimerești prin centru în miez de furtună și cauți un refugiu cît se usucă cerul, numai bine urci tiptil scările de la Hotel Unirea și intri în Blue Caffe. După mesele ele­gante și barmanii îmbrăcați la cos­tum cu papion, acesta nu pare cel mai potrivit loc în care să-ți aduci bursa de student. Situat la parterul hotelului, localul are trei căi prin care poți intra sau ieși, în timp ce feres­trele mari fac ca timpul ce-l consu­mi privind sufletele din Piața Unirii să se dilate fără să-ți dai seama că erai doar în trecere.

Băncile din lemn peste care stau culcați niște bureți uriași îmbrăcați în huse albe sînt puși într-un unghi ascuțit. Totul e gîndit să poți aluneca într-o stare de „ce bine-i vara”, și să uiți astfel de cei doi lei pe care îi dai în plus pentru o bere. Restul produ­selor din meniu merg pe aceeași stra­tegie cu cîteva excepții, în principal băuturile mai clasice ce sînt pre­zen­te în mai toate barurile cum ar fi frappe-ul care-i 8.5 lei. Iar dacă îți mai este și foame, ai de ales dintre sen­vișuri și feluri de mîncare ale că­ror descrieri încep cu „un fel de” sau „un amestec de”.

Vecinii de la alte mese nu prea au cum să te deranjeze, căci majo­ri­tatea sînt cu laptopul la ei, așezat cu grijă în brațe astfel încît să nu bo­țeas­că pantalonii scumpi. Cît despre zgo­motul de fundal, acesta este repre­zentat de cîteva boxe din care ies me­lodii de la KissFM, iar volumul îl sesizezi doar dacă îi acorzi atenție. În schimb, nimic nu te ascunde de ochii critici ai celor care urcă spre Independenței.

Cîteodată ai impresia că dacă n-ar fi pereții din sticlă, cerșetorii cu șacoșele de rafie ținute strîns în brațe s-ar strînge în jurul tău și n-ar pleca decît după ce le-ai oferi cîte un leu. Însă chiar și așa, agitația, tramva­iele ruginite ce mormăie încontinuu, po­rumbeii mai neliniștiți decît fulgii de porumb dintr-un cuptor cu micro­unde sau cîntăreții de ocazie sînt în spatele geamului. Tu ești după el. Nu ai aroganța pe care ți-o dă fratele mai mare al localului, sus la Pano­ramic, ci îți oferă iluzia că te afli printre oameni, în mijlocul mulțimii și că poți simți „vibrația” orașului.

Iulian BÎRZOI