Iașului i s-a furat apa și lumina

Meciul cu Vasluiul a început încă de la fundație, de unde vocile oas­pe­ților se aud chiar și pe holurile din Casa de Cultură a Studenților. Nu stăm mult pe gînduri și în cîteva mi­nu­te ajungem la stadion unde ne fa­cem loc printre o gașcă de puști scă­pați de la ore, spre casa de bilete. Lîn­gă coadă, doi moșnegi ai căror ochi par că fac driblinguri discută într-un vocabular de cartier despre o victori­e sigură a Iașului, în timp ce la in­tra­rea galeriei doi tineri cu fulare alb-al­ba­s­tre scapă pe ciment două bucăți u­ria­șe de pînză colorată. „Șefu’, hai lasă-ne și pe noi cu bannerele astea.”

Deși sîntem printre primii sosiți, în stînga intrării, către peluza A s-a for­mat deja o mică pătură de brichete a­bandonate. Albe, roșii, mici, mari, din plastic sau din metal, nici una nu scapă de controlul stewardului de la poar­tă, călău pentru toți fumătorii. Du­pă ce ne alegem băncile cu cele mai puține coji de semințe în jur, un țipăt dur anunță ieșirea jucătorilor de sub pămînt. „Băă, țăranilor! La cules var­ză cu voi, vasluieni împuțiți!” Vocea este susținută și de către un tînăr din a­pro­pie­rea noastră care deodată se ri­dică în picioare și printr-o mișcare fulge­ră­toa­re a mîinilor, trimite un „ca­dou” di­rect către suporterii rivali.

O repriză de maimuțăreală

Au trecut deja mai bine de 20 de mi­nute, iar galeria venită din Vaslui ce seamănă cu un amfiteatru de la fa­cultate înaintea unui examen nu dă sem­ne că ar vrea să se oprească din scan­dări sau din bătutul tribal la tobe. Ar vrea și ieșenii să dea din palme și să cînte, însă pungile de Nutline și de Djili nu se golesc singure. Iar după pro­viziile pe care le poți zări cu ușu­rin­ță mai la toate grupurile, Politehnica ar face bine să învețe să se îm­băr­bă­te­ze doar cu sonorul crănțănitului. Su­por­tăm noi cît suportăm, însă cînd i­na­micii țipă „Iașule, Iașule, nespă­la­tu­le”, galeria noastră prinde viață doar pentru a se acoperi cu un banner uriaș, reamintindu-le oaspeților că la ei aca­să există o problemă cu apa și cu lu­mi­na. Alb-albaștrii nu sînt pasivi la efor­turile noastre și reușesc să atace de două ori la rînd obținînd un cartonaș galben pentru simulare în careu și un șut pe lîngă poartă care pentru cinci se­cunde, din unghiul nostru a părut a fi gol.

Cum am slăbit ritmul înju­ră­tu­ri­lor, cum Liviu Antal reușește să scape sin­gur și să ne dea gol. Cîțiva cîr­co­tași din spate încep să rîdă, însă imediat le piere cheful cînd tînărul „darnic” de mai devreme se ridică în picioare și se uită amenințător către aceștia. „Pri­et­e­ne, eu cred că tu ai greșit galeria. Sin­cer îți spun. Eu cred că tu ai greșit ga­leria”. Supărarea ni se intensifică, că­ci FC Vaslui reușește să mai împingă oda­tă balonul în poarta noastră, iar for­țe­le de ordine sînt nevoite să aducă fur­tunurile cu apă pentru a stinge fumige­nele galeriei aflate în extaz. „Uite frate, încearcă ăia să-i spele pe ți­gani” exclamă un bărbat către prietenul său. „La cîte maimuțe au în echipă, ar trebui să dea și peste ăia cu un pic de apă” răspunde celălalt ridicînd pal­ma dreaptă a dezamăgire. Simțindu-ne de­ja cu emoțiile la pămînt, odată cu pa­uza, oficialitățile decid să ne des­chi­dă accesul tuturor spre Tribuna B. Cu mic cu mare ne strîngem pungile cu semințe cu grijă să nu facem risipă și ne spunem în minte clar și motivați: „Acum îi acum”.

Iulian BÎRZOI