Meciul lozincilor pierdute

Îmi iau punga cu semințe și trec, împreună cu ceilalți, în peluza la ca­re biletele aveau preț dublu față de ce­le obișnuite. Însă după prima re­pri­ză a meciului Iași-Vaslui un băr­bat cărunt și tuciuriu la față care stă­tea la intrarea zonei „VIP” și-a de­cre­țit fruntea, s-a dat la o parte și ne-a lăsat să intrăm.

Pe teren țîncii dau ultimele lo­vi­turi cu piciorul în minge după care echipele ies pentru cea de-a doua par­­te a jocului. Suporterii Va­slu­iu­lui țipă și șuieră cît îi țin plămînii pe cînd de partea cealaltă a stadionului, tribunele ocupate cu o jumătate de oră în urmă de galeria Poli Iași stau dezordonate și tăcute. Un tînăr mo­to­tolește steagurile pe care le-au în­tins adineauri, le cuprinde ca pe o min­ge imensă și se îndreaptă, împreună cu ceilalți, spre ieșire. Între timp cîțiva suporteri rămîn și desfac o pîn­ză albă pe care scrie „Un gust amar și un tricou pătat în urma voastră ați lă­sat”.

Fotbaliștii aleargă ca niște ba­le­rine pe teren, de parcă le-ar fi frică să boțească iarba. Galeria Va­slu­iu­lui începe să cînte „Dacă ar fi să mor, vreau să mor pe stadion” la fel ca niș­te benzi magnetice defectate. În rîndurile din fața noastră stă o fată tunsă băiețește. Aceasta înghite ul­ti­mul fum din țigară, se ridică, se în­toa­r­ce spre polul vasluian al stadi­o­nului și drept răspuns începe să-i în­jure cu vocea-i împinsă din măduva oaselor. Apoi, își trage ambele brațe în sus, strînge pumni și arată am­be­le degete mijlocii. Lumea din jur în­­cepe să rîdă și să o susțină șuierînd.

Și mișcarea de pe teren se în­vi­o­rează. Tot mai mulți sportivi cad pe jos rostogolindu-se pe iarbă, nu î­nainte de a face o săritură triplă în aer, iar din public se aude „Hai ju­ca­ți mă, nu vă întindeți la popas” sau un „Scoală bre, Vasîli, nu simula?!”. În ultima jumătate de oră însă, Bog­dan Oprea reușește dintr-o lovitură cu capul să trimită mingea în poarta vasluienilor scoțînd un „Ura!” glorios din gura publicului, astfel pentru cîteva secunde noi devenim ga­le­ria Iașului.

Ca să ne stingă speranța re­ap­rin­să, Vasluiul începe să tot schimbe ju­cătorii, trăgînd de timp, pentru că ieșenii de pe teren prind încredere în sine și chef de luptă. Iar cînd poar­ta lor e cît pe ce să fie atacată de un nou gol, jucătorul cu numărul trei pe tricoul său alb cu albastru sare în aer și oprește mingea aproape cu ge­nunchii. Noi aplaudăm. Aplaudăm de fiecare dată cînd Iașul se a­pro­pie frumos de poarta rivalilor și se lasă la un pas de un gol arătos. „Au ju­cat sec maimuțele, ambele goluri au fost seci, ai noștri au făcut oleacă de show”, îi spune un tînăr prietenului său ca­re dă aprobator din cap în timp ce din spate o voce amețită zădărărește publicul cu lozinca „Nichita, demisionat”.

Daniela VORTOLOMEI