Lucian Dîrdală: Elita mai laică nu este speriată de Guver­nul Erdogan, ci de majoritatea din spatele lui

Cap în cap, Eveniment Niciun comentariu la Lucian Dîrdală: Elita mai laică nu este speriată de Guver­nul Erdogan, ci de majoritatea din spatele lui 29

Cum poate func­ționa un regim în care se presupune că decide majoritatea dar statul de drept este limitat?

Ideea că pot exista regimuri în care decide ma­jo­ri­tatea dar care nu respectă normele sta­tului de drept și restrîng uneori drepturile individuale a fost intens discuta­tă. Mai tot timpul au existat exemple de astfel de regimuri, de cele mai multe ori din afara ariei occidentale. De­si­gur că ele au fost considerate oarecum in­stabile, deoarece există o evoluție fie în sensul liberalizării, al unei de­mo­cra­ții după modelul occidental, fie în sen­sul abandonării principiul majorității de­mocratice și al tranziției către au­to­ri­t­arism.

În cazul Turciei, eu cred că perioa­da de după Războiul Rece a fost una de criză și putem vorbi de un regim de de­mocrație neliberală. Înainte de ascensiune islamiștilor la putere existau alți factori care să limiteze exercițiul drep­turilor și care să submineze uneori prin­cipiile fundamentale ale statului de drept. Era vorba de armată care domina viața publică, era vorba de complicitatea între elitele economice, financiare, administrative si politice. Pe măsură ce Partidul Justiției și Dezvoltării, condus de premierul Erdogan, a con­tinuat să își exercite puterea și a in­flu­ențat societatea turcă, ceva parcă s-a schimbat. Pe de o parte, Turcia a făcut pași mari spre adîncirea democrației. Foarte multe dintre pîrghiile institu­țio­nale care existau și care respingeau de­mocrația au fost eliminate. Dar, în a­ce­lași timp, islamul este o matrice culturală problematică pentru drepturi, libertăți și diversitate. Astfel, din mul­te puncte de vedere, constrîngerile asu­pra opiniilor individuale, asupra di­ver­sității sînt mai mari acum decît erau î­nainte de venirea la putere a lui Er­do­gan.

Au fost diferite interpre­tări legate de ultimele decizii luate de pre­mier, de la interzicerea săru­tu­lui în spații publice la înăsprirea le­gi­lor privind consumul de alcool, care au făcut ca impresia generală să fie a­ce­ea că Turcia se îndreaptă spre un fun­damentalism islamic.

Există preocupări și îngrijorări în rîndul societății, fără nici o în­doială, că se va ajunge la o res­trîn­ge­re a libertăților. S-ar putea însă ca, izola­te, aceste măsuri să nu ne spună foar­te multe lucruri. Însă, pentru segmen­te­le mai seculare ale societății civile din Tur­cia, această măsură este pusă pe ace­lași plan cu alte elemente precum un nou statut al vălului, austeritatea predica­tă de mass media sau rolul manifest al cle­rului musulman în viața comunității. Deci este o temere în plus și cred că societatea civilă laică nu analizează le­gislația doar prin prisma măsurilor tre­cute ci face și proiecții de viitor. Iar acum cred că temerile pentru viitor sînt mult mai semnificative. Unde s-ar pu­tea ajunge, ce drepturi, ce libertăți ar pu­tea fi restrînse în viitor de o putere politică sau de o elită conducătoare ce nu pare a fi suficient de îngrădită, din punct de vedere politic, de opoziție? Dacă ne-am referi la presiune și la sursa eventualelor îndepărtări de principiul drepturilor liberale, cred că elita mai laică este speriată nu atît de Guver­nul Erdogan cît de majoritatea care pare a se afla în spatele lui. Tirania ma­jo­ri­tății este un pericol pentru libertatea in­dividuală. Cred că aceasta este starea de fundal pe care am putea să o ju­de­căm. Există totuși și alte elemente, o minoritate religioasă ofensată de pro­iectul de reamenajare a parcului, eco­lo­giști și alți oameni cu preocupări post-materialiste, contestatari ai autorității politice, militanți civici pentru statul de drept. Avem o coaliție foarte in­te­re­santă între mai multe segmente so­ciale, animante toate de dorința de a combate și de a rezista unei interferen­țe și mai mari a statului, a politicului și a religiei.

Președintele Abdullah Gül a fost mai împăciuitor, a spus că vocile oamenilor au fost ascultate, că democrația nu vine doar din ale­geri și a îndemnat la calm. Erdogan însă și-a păstrat un discurs la fel de ferm spunînd că nu îi pasă de ceea ce crede președintele, pentru el de­mo­crația vine din urnele de vot.

A fost evidentă diferența de ton dintre cei doi. De asemenea, tot într-o linie mai moderată s-au exprimat și unii membri de rang inferior ai Guvernului. Ar putea să fie o strategie fabricată în rîndul elitei de conducere, însă mă îndoiesc. Cred că pur și simplu, între președinte și premier există diferențe. Președintele a fost înainte mi­nistru de externe, a fost mult mai ex­pus viziunilor occidentale despre exer­ci­ta­rea puterii. Spre exemplu, se știe foar­te bine că există în teoria politică o ra­mură care sugerează faptul că într-o democrație majoritatea poate decide linia generală dar dialogul și căutarea consensului social ar trebui să fie obiec­tive pe care ar trebui să le urmească și partidul la putere sau liderul. De multe ori, decizia majoritară poate să co­boa­re pînă la un anumit nivel. Cum, cînd, în ce condiții se pune în practică o anu­mită decizie ar fi totuși elemente pe care politicienii n-ar trebui să le rezolve sin­guri și atunci o deliberare, o consul­ta­re a segmentelor interesate ale societății civile nu ar restrînge cu nimic exercițiul puterii și dreptul cîștigătorului de a guverna. Desigur, ar avea ca efect o mai mare lentoare, o mai mare in­cer­titudine în actul de guvernare sau in cel administrativ. Ar avea însă marele merit al cuceririi mai rapide al legiti­mității. Măsurile discutate cu populația beneficiază de un grad sporit de legitimitate. Premierul Erdogan cred că este insensibil, viziunea sa asupra societății este una ierarhică, piramidală, alegerile sînt un eveniment, unic, tran­șant: ai cîștigat puterea după care exer­citarea ei este mai degrabă o ches­tiu­ne tehnică și ierarhică. Alții, cei care au ieșit în piață, văd un alt tip de politică într-o democrație pe care și-o doresc. Văd prezența publică, participarea, con­sultarea. Aici apare diferența mare și lipsa de comunicare între cele două ta­bere. Însă să nu uităm: în sprijinul pre­mierului Erdogan se află un segment consistent, majoritar în societatea tur­că. El nu este singur, iar deciziile de acest gen nu vor fi condamnate ci mă tem că vor fi aprobate de o majoritate a societății.

Lucian Dîrdală este analist politic

Autor:

Cătălin Hopulele

Director la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top