Lucian Dîrdală: Elita mai laică nu este speriată de Guvernul Erdogan, ci de majoritatea din spatele lui
Cap în cap, Eveniment 10 iunie 2013 Niciun comentariu la Lucian Dîrdală: Elita mai laică nu este speriată de Guvernul Erdogan, ci de majoritatea din spatele lui 29Cum poate funcționa un regim în care se presupune că decide majoritatea dar statul de drept este limitat?
Ideea că pot exista regimuri în care decide majoritatea dar care nu respectă normele statului de drept și restrîng uneori drepturile individuale a fost intens discutată. Mai tot timpul au existat exemple de astfel de regimuri, de cele mai multe ori din afara ariei occidentale. Desigur că ele au fost considerate oarecum instabile, deoarece există o evoluție fie în sensul liberalizării, al unei democrații după modelul occidental, fie în sensul abandonării principiul majorității democratice și al tranziției către autoritarism.
În cazul Turciei, eu cred că perioada de după Războiul Rece a fost una de criză și putem vorbi de un regim de democrație neliberală. Înainte de ascensiune islamiștilor la putere existau alți factori care să limiteze exercițiul drepturilor și care să submineze uneori principiile fundamentale ale statului de drept. Era vorba de armată care domina viața publică, era vorba de complicitatea între elitele economice, financiare, administrative si politice. Pe măsură ce Partidul Justiției și Dezvoltării, condus de premierul Erdogan, a continuat să își exercite puterea și a influențat societatea turcă, ceva parcă s-a schimbat. Pe de o parte, Turcia a făcut pași mari spre adîncirea democrației. Foarte multe dintre pîrghiile instituționale care existau și care respingeau democrația au fost eliminate. Dar, în același timp, islamul este o matrice culturală problematică pentru drepturi, libertăți și diversitate. Astfel, din multe puncte de vedere, constrîngerile asupra opiniilor individuale, asupra diversității sînt mai mari acum decît erau înainte de venirea la putere a lui Erdogan.
Au fost diferite interpretări legate de ultimele decizii luate de premier, de la interzicerea sărutului în spații publice la înăsprirea legilor privind consumul de alcool, care au făcut ca impresia generală să fie aceea că Turcia se îndreaptă spre un fundamentalism islamic.
Există preocupări și îngrijorări în rîndul societății, fără nici o îndoială, că se va ajunge la o restrîngere a libertăților. S-ar putea însă ca, izolate, aceste măsuri să nu ne spună foarte multe lucruri. Însă, pentru segmentele mai seculare ale societății civile din Turcia, această măsură este pusă pe același plan cu alte elemente precum un nou statut al vălului, austeritatea predicată de mass media sau rolul manifest al clerului musulman în viața comunității. Deci este o temere în plus și cred că societatea civilă laică nu analizează legislația doar prin prisma măsurilor trecute ci face și proiecții de viitor. Iar acum cred că temerile pentru viitor sînt mult mai semnificative. Unde s-ar putea ajunge, ce drepturi, ce libertăți ar putea fi restrînse în viitor de o putere politică sau de o elită conducătoare ce nu pare a fi suficient de îngrădită, din punct de vedere politic, de opoziție? Dacă ne-am referi la presiune și la sursa eventualelor îndepărtări de principiul drepturilor liberale, cred că elita mai laică este speriată nu atît de Guvernul Erdogan cît de majoritatea care pare a se afla în spatele lui. Tirania majorității este un pericol pentru libertatea individuală. Cred că aceasta este starea de fundal pe care am putea să o judecăm. Există totuși și alte elemente, o minoritate religioasă ofensată de proiectul de reamenajare a parcului, ecologiști și alți oameni cu preocupări post-materialiste, contestatari ai autorității politice, militanți civici pentru statul de drept. Avem o coaliție foarte interesantă între mai multe segmente sociale, animante toate de dorința de a combate și de a rezista unei interferențe și mai mari a statului, a politicului și a religiei.
Președintele Abdullah Gül a fost mai împăciuitor, a spus că vocile oamenilor au fost ascultate, că democrația nu vine doar din alegeri și a îndemnat la calm. Erdogan însă și-a păstrat un discurs la fel de ferm spunînd că nu îi pasă de ceea ce crede președintele, pentru el democrația vine din urnele de vot.
A fost evidentă diferența de ton dintre cei doi. De asemenea, tot într-o linie mai moderată s-au exprimat și unii membri de rang inferior ai Guvernului. Ar putea să fie o strategie fabricată în rîndul elitei de conducere, însă mă îndoiesc. Cred că pur și simplu, între președinte și premier există diferențe. Președintele a fost înainte ministru de externe, a fost mult mai expus viziunilor occidentale despre exercitarea puterii. Spre exemplu, se știe foarte bine că există în teoria politică o ramură care sugerează faptul că într-o democrație majoritatea poate decide linia generală dar dialogul și căutarea consensului social ar trebui să fie obiective pe care ar trebui să le urmească și partidul la putere sau liderul. De multe ori, decizia majoritară poate să coboare pînă la un anumit nivel. Cum, cînd, în ce condiții se pune în practică o anumită decizie ar fi totuși elemente pe care politicienii n-ar trebui să le rezolve singuri și atunci o deliberare, o consultare a segmentelor interesate ale societății civile nu ar restrînge cu nimic exercițiul puterii și dreptul cîștigătorului de a guverna. Desigur, ar avea ca efect o mai mare lentoare, o mai mare incertitudine în actul de guvernare sau in cel administrativ. Ar avea însă marele merit al cuceririi mai rapide al legitimității. Măsurile discutate cu populația beneficiază de un grad sporit de legitimitate. Premierul Erdogan cred că este insensibil, viziunea sa asupra societății este una ierarhică, piramidală, alegerile sînt un eveniment, unic, tranșant: ai cîștigat puterea după care exercitarea ei este mai degrabă o chestiune tehnică și ierarhică. Alții, cei care au ieșit în piață, văd un alt tip de politică într-o democrație pe care și-o doresc. Văd prezența publică, participarea, consultarea. Aici apare diferența mare și lipsa de comunicare între cele două tabere. Însă să nu uităm: în sprijinul premierului Erdogan se află un segment consistent, majoritar în societatea turcă. El nu este singur, iar deciziile de acest gen nu vor fi condamnate ci mă tem că vor fi aprobate de o majoritate a societății.
Lucian Dîrdală este analist politic
Adaugă un comentariu