Sub preșul utopiei academice

Noul an universitar începe sub umbrela acelorași incertitudini care l-au măcinat dintotdeauna. Se ridică întrebări despre calitatea noilor studenți, se deplînge soarta absolvenților pe care piața nu-i poate înghiți. Nu sînt bani pentru cercetare, pentru salarii, pentru performanță. Taxele cresc, numărul de studenți scade și Iașul se-nvîrte, gravitațional parcă, în jurul unei singure întrebări: de ce deplîngem cu toții un sistem de învățămînt găunos și totuși nu are nimeni nici o soluție pentru a-i rezolva eternele probleme?

Am scris în mai multe rînduri, în paginile revistei noastre, despre soarta perversă a învățămîntului, folosit mai mult ca monedă de schimb în campaniile electorale decît ca proiect coordonat național. Astfel că nu putem să nu vedem ironia în care ne aflăm astăzi. Sînt școli în care elevilor le este predat pe și pe de tablete, dar sînt instituții care au veceul în curte și prea puțini bani pentru lemnele necesare sobelor. Sînt universități care au vizibilitate internațională, care fac cercetare de înalt nivel, a cărei rezultate sînt demne de publicat în revistele recunoscute la nivel mondial, și sînt universități ai căror rectori sînt arestați pentru luare de mită. Finanțarea lor, dintr-un buget mai ridicol de la un an la altul, pornește însă de pe același palier, fie că vorbim despre centrele universitare cu tradiție sau universități fantomă. Fie că vorbim de public sau de privat

În centrul tuturor acestor dezbateri interminabile se aflau cîndva studenții. Însă natura sucită a societății care îndeamnă la o goană inepuizabilă după diplome i-a aruncat în fundal pe aceștia. S-au topit în clișeele despre tineri neinteresați de soarta societății în care trăiesc, iar majoritatea a preluat stigmatul acesta ca pe-un drapel de onoare. În urma lor au rămas dascălii. Acuzați de nepăsare, de nepotism, de favoritisme și de izolare, cadrele didactice bune (din amalgamul celor care se află în spatele catedrelor) și-au sărbătorit pe 5 octombrie o aniversare tristă: ziua lor internațională. O zi în care li se aduce aminte că din stîlpii și intelectualii comunității au ajuns preșurile unei birocrații supraponderale și o masă de manevră politică, la fel ca pensio­narii, militarii sau veteranii.

Însă la deschiderile festive ale instituțiilor de învățămînt superior din Iași nu și-a găsit loc decît feeria. Sub un curcubeu de fericire s-au împărțit zîmbete și felicitări. Iar problemele sistemului au devenit banalități, îngropate sub munți de laudatio, focuri de artificii, dezveliri de busturi și planuri de viitor. Planuri care vor fi reluate, în fiecare an, în cadrul acelorași festivități, dar care au aceeași șansă de împlinire precum cea a sutelor de absolvenți care realizează, în fiecare an, că bucata de carton pe care o țin în mînă nu o să le pună singură mîncare pe masă.