Ministerul Sănătății îmbolnăvește examenul de rezidențiat
Honoris fără Causa, Subiectele săptămînii 14 octombrie 2013 Niciun comentariu la Ministerul Sănătății îmbolnăvește examenul de rezidențiat 36Cu aproape două luni de zile pînă la susținerea examenului de rezidențiat, ministerul Sănătății din România s-a hotărît să schimbe regulile jocului. Printr-o Ordonanță de Urgență scoasă la dezbatere la începutul lunii curente, ministerul propune modificarea fundamentală a examenului care permite absolvenților facultăților de medicină din România accesul în sistem. Și dacă unele prevederi au venit pe baza insistențelor Colegiului Medicilor din România (dar sub altă formă), cum ar fi existența a doi ani de trunchi comun pentru toate specializările, sînt unele articole din ordonanță care au nemulțumit atît studenții cît și cadrele didactice ale facultăților de profil din țară. Practic, după ce s-au pregătit șase ani pentru a susține examenul de rezidențiat, studenții din anii terminali, conform ordonanței, vor fi admiși pe baza mediei de absolvire, iar examenul scris îl vor susține abia în al treilea an din cei minimum șapte. În urma dezbaterilor care au avut loc săptămîna trecută, culminînd cu vizita secretarului de stat Raed Arafat la Iași, unele dintre prevederi vor fi renegociate însă ordonanța mai poate fi modificată pînă la sfîrșitul lunii. Din noiembrie vom afla dacă, în locul unui exod al medicilor vom avea un exod al studenților la medicină.
Una dintre cele mai mari schimbări pe care le-ar putea aduce implementarea acestei „Ordonanțe privind organizarea și finanțarea rezidențiatului” presupune, practic, eliminarea examenului de rezidențiat. La sfîrșitul celor șase ani de facultate, studenții de la Medicină sînt nevoiți, pe lîngă susținerea licenței și a unui examen scris, să treacă și printr-o probă teoretică, pe cîteva locuri limitate, pentru a putea accede la rezidențiat. Însă modificările propuse de către Ministerul Sănătății precizează că admiterea la rezidențiat se va face pe baza mediei de la sfîrșitul facultății. Primii doi ani după această admitere vor constitui un stagiu de trunchi comun, în condițiile în care rezidențiatul se desfășura specializat, pe un singur domeniu. Reprezentanții ministerului au argumentat această împărțire în două etape prin faptul că înainte, un student devenea prea concentrat pe specializarea sa fără a mai deprinde cunoștințe de ordin general care i-ar fi venit oricînd de folos.
Însă, dacă înaintea propunerii acestei ordonanțe de urgență locurile de rezidențiat se stabileau la nivelul țării și erau limitate, acum ministerul susține faptul că va găsi o metodă ca toți studenții care termină facultatea să poată lucra în spitale. În aceleași spitale în care, pînă la momentul dezbaterii pe baza ordonanței, încăpeau doar 1.000 – 1.500 de rezidenți. „Noi nu am fost de acord cu admiterea pe baza mediei de absolvire, pentru că notele din timpul facultății nu reflectă întocmai abilitățile și capacitatea unui student. Și, în plus, diferențele sînt mari între universități, între discipline, între profesori, astfel încît nu se putea face o uniformizare și o clasificare corectă”, a precizat Andreea Vrănescu, președintele Societății Studenților Mediciniști din Iași (SSMI) de la Univeristatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF).
Rezolvări sub presiunea studenților
Același punct de vedere îl are și rectorul instituției de învățămînt superior, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Acesta insistă pe faptul că un trunchi comun era necesar rezidențiatului, că studenții s-ar fi concentrat prea mult pe o singură specializare, însă nici forma actuală nu este una viabilă. „Trunchiul comun trebuie realizat dar pe mai multe domenii. Consider că este necesar și benefic dacă s-ar întîmpla așa. Trebuie să vedem cum se va proceda la absolvirea acestei etape. În următoarele două săptămîni, Colegiul Medicilor va avea discuții pe marginea acestui subiect și vom redacta o lege cum trebuie pentru rezidențiat”, a declarat acesta. De fapt, atît rectorii universităților de medicină cît și președinții ligilor studențești s-au întîlnit cu reprezentanți ai cabinetului Ministerului Sănătății pentru a încerca să clarifice situația creată de proiectul ordonanței de urgență. Mai mult decît atît, secretarul de stat Raed Arafat s-a întîlnit duminică, de la ora 14.00, în Aula „Emil Palade“ a UMF pentru a vorbi direct cu studenții.
Problema admiterii pe bază de medie s-a rezolvat doar pe jumătate
În urma discuțiilor de săptămîna trecută, problema admiterii pe bază de medie s-a rezolvat, însă doar pe jumătate. Aceasta urmează să nu se aplice pentru cei de anul acesta, însă va rămîne, cel puțin momentan, forma prin care studenții vor putea intra la rezidențiat după aplicarea ordonanței. În schimb, ministerul propune ca, pentru a putea avea un control mai bun al studenților care termină Facultatea de Medicină, să se organizeze un examen de licență la nivel național. „Aceasta ar trebuie să aibă o bibliografie unică la nivelul țării, așa încît studenții să poată fi clasificați și să își poată alege trunchiul comun cît mai obiectiv. În acest moment, studenții din anul al VI-lea dau examenul de licență care constă în prezentarea lucrării și într-o testare scrisă, iar bibliografia pentru examenul grilă de la licență este aproximativ două treimi aceeași cu cea pentru cel de rezidențiat”, a completat Andreea Vrănescu.
Mai puțin timp peste hotare
Însă admiterea la examenul de rezidențiat nu este singura problemă pe care o invocă studenții. Proiectul ordonanței de urgență mai stipulează și faptul că aceștia nu vor avea dreptul să își petreacă în afara țării mai mult de o treime din perioada rezidențiatului, în condițiile în care, conform legislației aflate în vigoare, aceștia pot pleca pentru perioade mult mai îndelungate. Acest lucru încă nu s-a lămurit în urma întîlnirilor cu reprezentanții ministerului.
Marți, la discuția cu studenții, Raed Arafat a precizat că deși forma actuală a legii cel mai probabil se va schimba, durata nu va fi cu mult modificată. „Acesta vrea să reglementeze mai strict plecarea în străinătate: șase luni în primii doi ani de stagiatură și în restul duratei rezidențiatului, în funcție de numărul de ani, să fie un anumit procent. S-ar putea ajunge la un an și jumătate din restul duratei iar asta s-ar putea să îi nemulțumească pe mulți dintre colegii care voiau să plece“, a precizat președintele SSMI.
Modificările au fost făcute pentru ca absolvenții să poată rămîne în sistem.
Toate aceste modificări au fost realizate, în argumentația ministrului Eugen Nicolăescu, pentru ca absolvenții de la medicină să poată rămîne în sistem chiar dacă nu au intrat la rezidențiat. Acest lucru este posibil fiindcă, după primii doi ani de stagiatură, cînd trebuie să își aleagă specializarea, studenții vor trebui să dea un examen, similar celui de acum. Cei care vor pica examenul respectiv vor avea timp de un an un statut asemănător cu cel al rezidenților, însă după aceea vor avea posibiltatea de a fi încadrați ca medici de familie, în urma susținerii unui examen, fără a mai parcurge rezidențiatul. Însă după anul respectiv, aceștia vor putea relua testarea și încerca să intre la o specializare. Dar nici acest lucru nu îi mulțumește pe studenți, care afirmă atît în grupurile de discuții restrînse cît și prin intermediul asociațiilor care îi reprezintă că nu este cea mai bună variantă. „Singura soluție este să încerce pînă reușesc, așa e la orice examen! Trecînd peste toate deficiențele legii, dacă se dorește aplicarea acesteia, să se aplice celor care urmează să dea admitere la medicină anul viitor, să știe din start că fiecare notă, la fiecare examen, va conta la o medie care va constitui criteriul de departajare”, susține o studentă din anul al VI-lea.
Indiferent însă de felul în care va arăta varianta finală a ordonanței, Ministerul Sănătății încă nu a dezvoltat un mecanism de cooperare cu cei afectați de aceste decizii. Ministrul Nicolăescu anunță schimbările, secretarul de stat Raed Arafat le discută în teritoriu, în timp ce toată lumea – de la minister sau din universități – admite faptul că proiectul are mari probleme. Speranța studenților este ca, după 30 octombrie, atunci cînd dezbaterea se va încheia, viitoarea ordonanță să fie realizată și asumată atît de către universități, cît și de către minister. Și, de data asta, cineva să țină cont și de părerile lor.
Cătălina DOBROVICEANU
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu