Ea, birfa

Povestea asta e adevarata. Fiecare dintre voi s-a gindit macar o data sa o puna pe hirtie. Multi dintre voi poate chiar ati facut-o. Oricit de paranormal ar parea, personajul asta exista printre noi sau in noi si asemenea diavolului ia forme diferite, in functie de situatie.

Daca ajungi sa fii posedat de duhul rau, simptomele sint simple: nu mai poti de grija altuia, te bucuri cind i se intimpla ceva rau, te rascoleste stomacul a rau de mare atunci cind i are o bucurie pe care tu n-ai avut-o nici in zilele senine. Birfa, pentru ca despre ea este vorba, capata forme cum n-ai vazut, se citeste pe chip, dar la fel de bine poate sta ascunsa intr-un corp ce o piteste bine, n-o tradeaza. Nu ma refer la birfa de salon, aia mica, aparent nevinovata, de domnisorici ofticate, ci la raul suprem care te maninca cum carii isi fac drum prin cel mai sanatos lemn. Sora cu lasitatea, birfa se ascunde sub birou, nu ia niciodata atitudine si sta la pinda, asteptind ca unul, mai nevinovat sau cuprins de prostie de moment, face o greseala. Birfa o face sa para o eroare ce nu poate fi reparata nici prin schingiuire.

Cum iti dai seama ca ti se pregateste o birfa: rasare pe chipuri un zimbet chinuit, ca acela al unei pisici rapuse de o paralizie pe jumatate de trup, astfel ca nu-si arata decit jumatate din dantura ascutita, ce nu-ti poate face rau, doar te ameninta. De ce i-am pus eu gind rau Birfei, pe care am practicat-o si fac pariu ca n-o sa ma lepad de ea nici in ceasul asta de cumpana? Pentru ca s-a intors impotriva mea mai rau ca in alte dati, ca nu mai are forma aia pasiva, pitita pe dupa colturi, ci am inceput s-o simt in ceafa, ca-mi sufla amenintarea ca pe-un puf de papadie. Tot acum mi-am dat seama ca pina si cuvintul ascunde in literele care-l compun o alta denumire rusinoasa, intre cele doua nu-i drum decit de-o litera.

Repet, nu toata Birfa e fatala, ci doar cea care se spala in aceeasi apa cu rautatea nativa. Si de mica m-a avertizat bunica, cu intelepciunea deprinsa din viata la tara, sa ma feresc de oamenii schilozi, slabi prin natura lor, care de atita rautate, "nici carnea nu se mai prinde de ei", ramasi in trupuri de copii. Si ca sa ma disculp, cu nevoia de a ma simti din nou umana, sa stiti ca imi ascund bunatatea, in cure de slabire fara piine.

Andreea Archip este redactor la cotidianul "Evenimentul Zilei" si senior-editor la revista "Opinia veche"