Calea catre Sfintul Pavel

Cit se deschid "barierele" puse de jandarmi – gardulete albastre, usurele, care te tenteaza prin dimensiuni sa le sari fara regret – puhoiul de credinciosi o ia la fuga catre urmatorul stop: o alta "bariera". Pe o distanta de numai douazeci de pasi. O distanta ce pare insa un adevarat maraton pentru pelerinii veniti inca de acum doua-trei zile sa stea la coada ca sa se roage la moastele Apostolului Pavel. Sfintul a fost adus din Grecia pentru citeva zile, prilej pentru cei sositi pe Dealul Patriarhiei la sarbatoarea Sfintului Dumitru sa se roage parca pentru prima data in viata.

In fuga asta a lor, multi se impiedica si cad. Cad cu minecile suflecate, cu bratele prelungite ireal pe "cararea" asfaltata spre racla. Insa nu gem, nu urla. Cad in tacere, se ridica, cu ochii mari si obrajii rosii, se imping, se aduna de pe jos unul pe altul, de parca ar ridica bagajele in care si-au pus lucruri pentru drum, si trec mai departe. Batrini, copii, femei, barbati, rufosi sau nu, par cum trec ei asa, toti la un loc, o fiinta cu mii de capete.

Apoi se opresc iar, brusc, la urmatorul gard. Unii se chircesc din nou, ca mai inainte, a oboseala. inchid ochii pe sub glugile mari sau pe sub caciuli, ori basmale, si asteapta ca jandarmul sa ridice din nou "bariera". Altii, mai pregatiti, si-au adus de acasa scaunele din acelea pentru pescuit si se aseaza pe ele, multumiti ca macar asa pot gasi odihna.

Cit asteapta, multi nu-si vorbesc. Fac cruci sau ingina cite o parte din slujba ce se aude, prin boxe. Unii cauta cu privirea ecranul modern, urias, unde stiu ei ca o sa vada cum Patriarhul citeste din cartile sfinte. Si iar fac cruci, nu se satura de cruci. Femeile si copiii tin busuioc si flori in miini si cei aflati prea departe se milogesc de jandarmi sa le treaca macar buchetele spre racla. Jandarmii insa refuza. Isi pierd rabdarea: sint zeci de mii de pelerini, nu poti sa treci atitea buchete cite se intind, nu-i omenesc, nu-i timp, nu-i loc, incearca sa explice. Si sint si cersetori la tot pasul. Care nu trag de tine, stau doar cu o mina intinsa, fara sa tremure, ca si cum asa au stat de cind se stiu ei pe fata Pamintului. Si citiva le dau bani sau mincare, cei mai multi nu, mai sunt si ciini si calugarite si o groaza de preoti ce zimbesc fara apasare, ca la ei acasa, si politicieni cu privirea pioasa care se gindesc la te miri ce si e politie multa. Astea se petrec, ca-ntr-o minune, in nici un minut, pe deal, la Patriarhie.

Andrei Udisteanu