Coconii nu mai ajung fluturi
Navighează pe-o pagină de carte 10 noiembrie 2008 Niciun comentariu la Coconii nu mai ajung fluturi 6"Omul pubela. Femeia ca un cimp de lupta", o colectie de imagini abstracte ale unei realitati sociale. Viziunile, opiniile poetului si dramaturgului Matei Visniec sint scrise in aceasta carte in mod alegoric. Dramele create in maniera unica amintesc de mituri antice si redau in simboluri principalele trasaturi ale lumii contemporane. In spatele viziunii abstracte se regasesc defectele omului modern. Consumismul, paranoia, trasaturi ale modernismului, se impletesc cu estetica uritului si dau nastere unui tablou puternic personalizat de autor. Descrierile minutioase si figurile de stil folosite amintesc unui cititor al lui Edgar Alan Poe de dadaism sau suprarealism.
Fiecare poveste pozeaza intr-o imagine care ar putea foarte bine surprinde esenta unui tablou de Picasso sau Salvador Dali. Murdaria societatii devine o boala colectiva, ca o cangrena a lumii contemporane. Visniec diagnosticheaza societatea umana, urbana in urma unui studiu asupra mentalului omului modern. De aici el extrage egoismul, gelozia, lacomia, minciuna, superficialitatea ca fiind principalii virusi de raspindire ai acestei boli ce macina. "Aceste texte sint precum cioburile unei oglinzi sparte" este explicatia autorului cu privire la viziunea sa literara. Circularitatea este una dintre trasaturile caracteristice ale scheletului cartii sale fiind structurata pe parti: "Voci in intuneric (1)", "Voci in intuneric (2)", "Nebuna lilnistita", "Nebuna febrila", "Nebuna lucida".
Romanul este o creatie literara inspirata de razboiul din Bosnia. Visniec foloseste acest motiv pentru a structura un portert al femeii si al sexualitatii ei. In lumea lui Visniec omul se maninca pe sine prin dezinteresul cu care isi trateaza propria existenta superficiala.
Geanina SOPRON
Adaugă un comentariu