Vrajitoarea pofticioasa n-a gresit reteta

Piesa de teatru “Vrajitoarea pofticioasa” a tinut copiii pe locurile lor. Acestia nu s-au prefacut nici un moment, au ris doar cind le-a placut si au cascat daca s-au plictisit. Sinceri si mofturosi, nici unul n-a aplaudat de politete. Vineri dimineata, de la actori la studenti si la educatoare, am fost cu totii putin copii. Nu trebuie sa ai sase ani sau sa fii in grupa mijlocie ca sa vorbesti peltic, sa tipi cind se stinge lumina sau sa te sperii de vrajitoare.

In sala teatrului, bancile negre si lungi sint joase, cit sa ajunga la indoitura genunchiului unui copil de sase ani. Cu totii formeaza parca un miriapod colorat de caciuli, paltoane si zumzet de voci subtiri. Doamnele forfotesc de zor printre rinduri, instruindu-i pe fiecare. Cu parul ciufulit si electrizat de la despartirea brusca de fesuri, ochii curiosi ma privesc ca pe un intrus, analizindu-mi pozitia chinuita, cu picioarele la piept. Fetita de linga mine, Andreea, nu ma iarta. “Nu esti prea mare pentru piesa asta?”. Nici nu mai asteapta raspunsul meu, atrasa de coditele celei din fata.

Nerabdatori, desi mai sint cinci minute pina la ora cind e programat spectacolul, copiii aplauda, insa luminile ramin aprinse. Se foiesc, se invirt, isi dau ghionturi si fac cu mina celor din partea cealalta. Un prichindel face socoteli, intinzind un deget spre fiecare. Sint prea multi pentru cit a invatat el sa numere.

Jetix sau Cartoon?

Spectacolul incepe cu un chicotit general si aplauze de bucurie. Pe scena, Rares si Ilinca se cearta de la telecomanda. Unul vrea Jetix, iar celalalt Cartoon Network. Ilinca poarta o salopeta de blugi, pina la genunchi si un tricou roz. Parul ii joaca in doua codite, la fiecare miscare brusca. Rares isi poarta cu seriozitate tricoul cu dungi verzi, peste care si-a prins strimb doua bretele rosii. Cearta lor genereaza repede intr-una despre cine e mai grozav. “Mama mea are o sora care are o verisoara”, spune Ilinca. “La bunica e atit de cald incit gainile fac oua deja fierte”, se ratoieste Rares. “Bunica are o fintina cit blocul tau, doar ca e in jos”, nu se lasa mai prejos fata, smulgindu-i telecomanda din mina. “Esti cea mai rea de pe Pamint, ba si de pe Luna. Nu, din tot Universul”, isi ia revansa Rares.

Impaciuitoare, Ilinca propune un concurs. “Cine inventeaza cea mai frumoasa tara, ia telecomanda”. Dupa nelipsitul “ba tu”, “ba tu incepi”, Ilinca isi prezinta tara plina de pisici somnoroase, unde soriceii le cad drept in gura. Plictisit, Rares se maimutareste, stirnind risul copiilor.

Tara lui Rares nu are mai nimic, nici un copacel, nici un fir de iarba, nici un microb. Doar o vrajitoare pofticioasa. Ilinca protesteaza, dar Rares i-o taie scurt: “E tara mea si fac ce vreau!”. Cind apare vrajitoarea, copiii striga pe toate vocile, ducindu-si miinile la obraji. Unii dintre ei incep sa plinga, dar sint repede adapostiti de bratul educatoarelor.

“Te avem noi aici”, spune cu voce peltica vrajitoarea. E imbracata intr-o rochie cafenie, vaporoasa, miinile ii sunt acoperite de doua manusi verzi, iar in par si pe balerini stau agatate citeva fundite.

Ii e foame. Ar minca niste “furnici in ciocolata” sau “frunze la gratar cu mujdei taranesc”, insa a venit aici sa-i impace pe copii. “Ne uitam la fabule pe Minimax”, conchide ea. Lumina se inchide si copiii profita tipind cit ii tin plaminii. Scenariul se repeta de fiecare data cind se schimba fabula: broasca ochioasa ce viseaza sa devina vaca, dar care plesneste de cit de mult se umfla, cea a mosului si-a babei, care nu reusesc sa-si imparta copilul cuminte sau a maiestrului Kung Fu, care nu stie ce se intimpla in regatul lui. “Iang ta ti” sau “Uuu, uhaha” repeta copiii replicile din scena.

Ca la povesti acasa

“Dragalasilor, un ploglam de letete”, le propune vrajitoarea. Le prepara copiilor o ciorba din saliva de melc, praf de fluturi, vise frumoase si “limbuta de sarpe fermecat”. “E delisioasa” le prezinta produsul final, imbiindu-i cu polonicul. Copiii se strimba ducindu-si miinile la ochi.

Si lui Rares ii e frica, insa nu recunoaste. “Ilinca, hai sa o facem sa dispara” si, ca prin magie, copiii ramin singuri, bucurosi ca nu au patit nimic. Isi promit ca nu se vor mai certa niciodata si sceneta se incheie  intr-o imbratisare frateasca.

Palmele mici ale copiiilor rasuna in aplauze puternice, semn ca le-a placut. Dupa ce actorii se prezinta, forfota colorata reincepe, iar educatoarele ii aduna in functie de grupa. Inainte sa se indeparteze, Andreea ma priveste ginditoare. Pesemne ca n-am aplaudat convingator, pentru ca ma taxeaza spunindu-mi: “Asta e teatru adevarat!”. Nici n-am indraznit sa cred altceva, Andreea.

Laura BABAN

“Vrajitoarea pofticioasa (fabule vechi si noi)”, Teatrul pentru copii si tineret “Luceafarul”, 21 noiembrie, ora 10.00

Scenariu: Dan Lungu
Regia: Ion Ciubotaru
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Spatiu sonor si vizual: Gigi Sfaiter, Alice Sfaiter
Actori: Beatrice Volbea, Emanuel Florentin, Cristina Anca Ciubotaru, Ionut Ginju, Doina Iarcuczewicz, Raluca Pintilie, Mariana Ivanov, Adi Diaconu, Cristian Gheorghiu