Valea Jiului: o istorie intunecata si doua explozii

Printre transmisiuni in direct din Valea Jiului si dezbateri aprinse prin studiouri s-a strecurat pe virfuri un gen de reactie care n-are nimic de-a face cu omenia. Au fost destui care au spus ca, uite, Dumnezeu e mare, n-a uitat de victimele mineriadelor si a adus nenorocirea peste ortaci. Au inchipuit un Dumnezeu al Vechiului Testament care arunca foc peste copiii celor care-au pacatuit. “Da, au murit oameni la Petrila, e tragic, dar cei care lucreaza in mina si se pling de conditii grele, insecuritate profesionala etc, sa nu uite ca in urma cu 18 ani multi dintre ortaci au preferat sa maltrateze cu salbaticie elevii si studentii anticomunisti din Piata Universitatii. Daca ne-ati fi lasat in pace, iar tara nu ar fi ajuns pe mina comunistilor lui Iliescu, ati fi avut acum o viata decenta si conditii de lucru omenesti”. Sint pline forumurile ziarelor de comentarii ca acestea, validate prin tacerea celorlalti.

E un gind cumplit, care-a crescut in mintea unor romani cu fiecare an, din ‘90 incoace. A fost acolo in toata vremea aceasta, fara sa fi fost poate macar constientizat. Gindul acesta s-a hranit dintr-o nedreptate care a supravietuit. Pentru faptele din ‘90-‘91 exista insa vinovati: ei discuta azi despre viitoarele alegeri, sunt oameni aplaudati in sali de congres si luati la pupat pe strada. N-am auzit saptamina trecuta vreo vorba de la Ion Iliescu despre accidentul de la Petrila, desi microfoanele televiziunilor au cules vorbe de la te-miri-cine despre istoria locului, greutatile economice ale Vaii Jiului sau masurile ce se impun, macar de aici inainte. Fostul presedinte stie ca nu-i face bine pronuntarea cuvintului “mineri”, indiferent de context.

In general nu s-a prea auzit de mineri de ani intregi, pentru a nu trezi amintiri intunecate. Nimic despre restructurari, nimic despre necesare retehnologizari, nimic despre saracie. Cu toate astea, ei au fost tot timpul acolo, in intunericul galeriei, al birtului imputit, al apartamentului ingramadit. Sint exilati acolo de istoria recenta. Acum citeva zile am aflat ce s-a petrecut cu ei, in cei 18 ani care au trecut. Nimic spectaculos: unii au murit de boli de plamini, altii au apucat sa-si vada copiii mari. Din lipsa de altceva, copiii s-au facut tot ortaci, pentru a-i imbogati pe citiva indivizi la fel de uitati, dar de justitie. Intr-o simbata din noiembrie, citiva dintre ei au intrat la 250 de metri sub pamint, in mina Petrila si au murit, in urma a doua explozii de gaz metan.

Vlad ODOBESCU