Viata dupa Depardieu

Nu mi s-a intimplat de prea multe ori sa am parte de confesiuni la interviuri; nici nu le-am smuls, cu siguranta jurnalistului care stie ce titlu va pune a doua zi, cind il aude rostit. Am primit insa cele mai neasteptate marturisiri cind nu le cerusem nici o clipa. Si-mi doresc uneori sa nu le fi auzit niciodata. Astazi se implinesc doua luni de cind l-am intilnit pe Guillaume Depardieu. Nu e nici verde, nici soare sa-ti dai jos camasa si sa-ti privesti copilul dindu-se cu trotineta. Nu e nici inceput, nici sfirsit de lume, e o zi ca oricare alta in care "The Sunday Times" publica un articol urias: "Guillaume Depardieu: o poveste tragica". Dupa doua luni, ziarul aduna declaratii despre ultimele zile din Romania, destainuiri din familie, reface din ziare si interviuri mai vechi un destin exceptional. Nu in sensul vreunei cariere fulminante, ci a unei vieti traite la extrem. Putea fi o zi ca oricare alta si 1 octombrie, cind am ajuns pe platourile de filmare la "Copilaria lui Icar", la Castel Film, pentru un reportaj obisnuit de la filmari. Despre Guillaume nu stiam prea multe, in afara de schema de baza. Telegrafic: fiul lui Gerard Depardieu, 37 de ani, un picior amputat in 2003, dupa 17 operatii grele. Nu trageam mari sperante ca va vorbi cu noi (eu si o colega de la "Cotidianul"), producatorii ni-l decretasera "imprevizibil".

Insa Guillaume s-a asezat pe butucii din fata studioului, imbracat in negru, palid, tremurind. La cele mai banale intrebari de pe pamint, a dat cele mai dureroase raspunsuri, calm si cinic. "M-am nascut in arondismentul 14, intr-un cartier din Paris, sarac si fericit. Cind tatal meu a inceput sa cistige bani, eu am devenit bogat si nefericit. Pentru ca era plecat tot timpul, eram singur mereu. Ramineam cu sora mea, care se inchidea in camera ei. Iar eu bateam: "Julie, ar trebui sa trecem impreuna prin asta". Iar ea nu deschidea usa"; "Nu mai vorbesc cu tatal meu. Ii trimit mesaje, pentru ca stiu ca viata e precara. Viata invita moartea. Dar lor nu le pasa de mine". Sau: "Mama mea m-a hranit cu Distilben si din cauza asta imi pierd uneori ratiunea. Nu stiu ce se intimpla cu mine"; "Eu traiesc cu moartea in fiecare zi, doar pentru a putea savura o gura de aer". La 13 zile dupa a murit.

Diagnosticul e usor de incropit: droguri, alcool, operatii si o adinca, adinca depresie. Guillaume a murit fara sa se fi impacat cu sursa tuturor razvratirilor sale, tatal sau. Cum sa rezisti tentatiei de a te intoarce acum si a nu spune, superstitios, ca parea sa simta ca va fi ultimul interviu? Despre aceste ultime vorbe s-au scris putine in presa franceza, ca-ntr-un acord tacit menit sa-l protejeze pe simbolul cinema-ului francez, Gerard Depardieu, de vina de a fi fost tata.

Florentina CIUVERCA